FNSA, scrisoare deschisă către Nicușor Dan, după ce edilul a făcut referire la „CRETINI”: „Vă ghidați după principiul «Asta e MOȘIA mea!»”
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), afiliară la Confederația Cartel Alfa, a transmis o scrisoare deschisă către Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, după ce acesta, în data de 11 iulie 2024, a declarat că „îți pun bețe în roate Prefectul, ANFP-ul, Inspectoratul, directori pe care nu-i poți da afară etc. Și în loc să construiești te lupți cu toți cretinii pe care în viața privată, normală, îi ignori fără mari eforturi”.
Ulterior, același Nicușor Dan a „recidivat” și a transmis că toți cei pe care îi menționase anterior „nu au alt scop în viaţă decât să pună beţe în roate”.
Prin această scrisoare deschisă, reprezentanții FNSA îi solicită lui Nicușor Dan, înainte de toate, să participe „la o dezbatere, în prezenţa mass-mediei, pentru a discuta problemele semnalate”, dezbatere la care să fie prezentă și FNSA.
„Vă solicităm pe această cale să participaţi, alături de reprezentanții organizaţiei noastre la o dezbatere, în prezenţa mass-mediei, pentru a discuta problemele semnalate de către dumneavoastră şi a identifica soluţii la blocajul în care vă aflaţi datorită faptului că nu reuşiţi să implementaţi «viziunea» privind administrarea Capitalei României datorită salariaţilor «cretini», aşa cum vă plângeţi, cam des în ultima vreme, încercând parcă să justificaţi, după un prim mandat, lipsa unor măsuri coerente şi concise, în interesul locuitorilor municipiului Bucureşti.
- Cel puţin, noi asta am înţeles, că Bucureştiul, spre deosebire de majoritatea municipiilor din România, a stagnat şi s-a degradat în timpul mandatului dumneavoastră, deoarece sunteţi obligat să respectaţi legea.
- Atunci când o respectaţi, deoarece în multe cazuri, alegeţi să vă ghidaţi după principiul «eu conduc Bucureştiul, aceasta este moşia mea, legile sunt pentru alţii, eu trebuie să mă lupt cu cei care respectă legea şi nu-i pot ignora ca şi în viaţa privată, nu pot scăpa de ei când şi cum vreau eu».
Pentru locuitorii municipiului Bucureşti şi reprezentanţii mass-media, considerăm că ar fi de interes să afle din dezbaterea solicitată de către noi, cine sunt «cretinii» şi cine sunt cei din echipa dumneavoastră, care doresc să «construiască», nu să lupte cu cei ce respectă legea.
Poate veţi reuşi să explicaţi de ce pe componenta de consolidări clădiri (cunoaştem cu toţii cât de expusă este Capitala României la acest capitol), aţi ales să numiţi un un fost angajat al Jandarmeriei Române, care cumula pensia specială cu salariul de la primărie”, îi transmis reprezentanții FNSA lui Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.
„Nu sunt probleme cu termoficarea în Bucureşti, nu-i aşa? De Presă trebuie să se ocupe chiar 36 salariați?”
Se pare că în tot Bucureştiul nu exista niciun specialist în structuri de rezistenţă, niciun inginer constructor care să participe la un concurs pentru ocuparea acestui post, îi mai transmit reprezentanții FNSA lui Nicușor Dan în această scrisoare deschisă.
„Acelaşi jandarm l-aţi plimbat apoi pe la Poliţia Locală, unde l-ați numit ilegal director general pentru a sancţiona şi decima «cretinii» care au refuzat să vă facă pofta, să aplice o amendă ilegală de 35 milioane de Euro – Parcul IOR.
Locuitorii municipiului Bucureşti trebuie să ştie de ce, prin organigrama propusă în decembrie 2023/iunie 2024, Serviciul Termoficare și Serviciul Apă-canal se vor desființa prin comasare considerându-se necesar 15 salariați, iar pentru Presă-Mass Media s-au înființat 3 servicii cu 36 salariați, iar pentru Call Center tot 36 salariați (activitate care intră în competența Companiei Termoenergetica și nu a PMB).
Nu sunt probleme cu termoficarea în Bucureşti, nu-i aşa? De Presă trebuie să se ocupe chiar 36 salariați? Call Center-ul de ce nu este preluat de Compania Termoenergetica?
Tot de interes este şi demersul abuziv şi plin de laşitate îndreptat împotriva reprezentantului sindicatului în Comisia de disciplină, care refuză blatul cu conducerea instituţiei pentru a executa «cretinii» care respectă legea”, acuză reprezentanții FNSA.
„Nu respectaţi legea, Domnule Primar general!”
Nu în ultimul rând, continuă sindicaliștii, „poate sunt de interes pentru locuitorii Capitalei României demersurile făcute de terţe persoane, fără a fi angajate în primăria pe care o conduceţi, modul în care au acces la documente, modul în care dirijează sau contactează salariaţii, dându-le ordine verbale sau având alte inițiative”.
„Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care au fost sesizate multe instituţii ale statului, care v-au ,«pus beţe în roate» , iar motivul este simplu: nu respectaţi legea, Domnule Primar general!
Aşteptăm cu interes acordul dumneavoastră pentru a participa la dezbaterea pe temele propuse, lucrurile trebuie lămurite acum, nu de alta dar nu ar fi corect ca si la final acestui mandat, locuitorii Bucureştiului să citească, din nou, aceeaşi postare pe pagina dumneavoastră de Facebook: «M-am luptat 8 ani cu cei ce respectă legea, nu am putut să îmi impun viziunea şi să-i ignor cum aş fi făcut în viaţa privată».
Noi ştim sigur că acesta va fi mesajul dumneavoastră, după 8 ani la conducere, însă sperăm că veţi oferi totuşi ceva cetăţenilor Capitalei României, în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii vieţii”, încheie reprezentanții FNSA.
Citește și: