Folosirea antivirusului rusesc Kaspersky în instituțiile publice, interzisă. Legea a fost promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind interzicerea folosirii de produse şi servicii de tip antivirus de la entităţi provenite din Federaţia Rusă în sistemele informatice ale administraţiei publice centrală şi locală.
„Inițiativa își propune să interzică achiziționarea de produse și servicii de tip antivirus de la entități provenind din Federația Rusă sau aflate sub controlul Federației Ruse. Rațiunile pentru care se instituie această interdicție sunt legate, pe de-o parte, de contextul dat de războiul pornit de Federația Rusă asupra Ucrainei iar, pe de altă parte, de lipsa independenței entităților rusești care furnizează soluții IT”, se arată într-un comunicat al ministerului din luna mai.
Nerespectarea prevederilor înseamnă o amendă între 50.000 și 200.000 de lei.
Kaspersky este principala companie vizată de această lege. Aceasta oferă servicii de securitate cibernetică și vânzările anuale sunt de circa 700 de milioane de dolari.
Compania rusă a negat că are legătură cu guvernul rus și a transmis, în luna mai, că „regretă profund” interzicerea produselor sale, în contextul în care legea „urmează să rămână în vigoare până la încheierea unui acord de pace sau a unui acord de armistițiu permanent” pentru încetarea războiului din Ucraina.
Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Sebastian Burduja, preciza că proiectul prevede interzicerea achiziţionării de produse şi servicii de tip antivirus de la entităţi provenite din Federaţia Rusă sau aflate sub controlul Federaţiei Ruse.
„De asemenea, în ceea ce priveşte produsele şi serviciile actuale, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, pentru care vom solicita procedură de urgenţă, aceste produse şi servicii vor trebui deconectate, dezinstalate de la reţelele şi sistemele informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale”, a mai spus Burduja.