Forumul Economic de la Davos debutează luni. Aici se iau cele mai importante decizii la nivel mondial. Cine este singura româncă participantă la reuniune

Publicat: 16 01. 2023, 08:00
Foto: weforum.org

Luni începe Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, locul unde se iau cele mai puternice decizii și la care participă cei mai influenți oameni din lume, care fac parte din elita politică, economică sau academică. Marile subiecte de dezbatere din acest an vor fi provocările economice globale, cele de mediu, dar și războiul din Ucraina. Printre cele mai puternice femei din lume, la ediția din acest an a Forumului Economic Mondial, va fi și românca Romina Gingașu, căsătorită cu Piero Ferrari, moștenitorul fondatorului celebrului brand auto de lux. Romina Gingașu este consultant în vânzări și achiziții avioane private, dar și membru al Fundației „Centro Dino Ferrari”.

Forumul Economic Mondial (WEF) debutează luni, 16 ianuarie, și se va încheia pe 20 ianuarie, fiind la a 53-a ediție.

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an este una cu participare-record.

Tema de anul acesta va fi: „Cooperare într-o lume fragmentată”

„Reuniunea anuală 2023 a Forumului Economic Mondial va avea loc la Davos, Klosters, în perioada 16-20 ianuarie. Sub tema „Cooperare într-o lume fragmentată”, întâlnirea va reuni peste 2.500 de lideri de guverne, oameni de afaceri și reprezentanți ai societății civile, care vor aborda cele mai actuale provocări globale.

Davos 2023 vine într-un moment în care lumea se confruntă cu o multitudine de crize, ceea ce face nevoia dialogului cu atât mai importantă”, transmit organizatorii.

Și-au anunţat participarea 52 de şefi de stat şi de guvern, 56 de miniştri de finanţe, 19 guvernatori de bănci centrale, 35 de miniştri de externe, 30 de miniştri ai comerţului, 39 de şefi ai organizaţiilor internaţionale, inclusiv cei ai FMI şi OMC.

Printre cele mai importante personalități prezente se numără: John F. Kerry, reprezentantul special al președintelui SUA pe probleme climatice, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, Odile Françoise Renaud-Basso, președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Alexander De Croo, premierul Belgiei, Prințul Albert II de Monaco, Pedro Sánchez, premierul Spaniei, Eduard Heger, prim-ministrul Slovaciei, Sanna Marin, premierul Finlandei, Aziz Akhannouch, șeful Guvernului din Maroc, António Guterres, secretarul general al ONU, Al Gore, vicepreședinte al SUA în perioada 1993-2001, cancelarul german Olaf Scholz, Chrystia Freeland, viceprim-ministru al Canadei, Andrzej Duda, președintele Poloniei, Yulia Svyrydenko, vicepremier al Ucrainei, Yoon Suk Yeol, președintele Coreei de Sud, Mark Rutte, premierul Olandei, Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene, Kristalina Georgieva, președintele Fondului Monetar Internațional.

Dezbaterile vor viza mai multe teme: schimbările climatice, inflația, criza sanitară, alimentară și energetică. Vor participa și reprezentanți ai marilor corporații, ca Pfizer, Enel, Microsoft, alături de reprezentanți ai Națiunilor Unite pentru diferite sectoare economice, climatice și drepturile omului.

Singura româncă participantă la Davos în 2023

Romina Gingașu, căsătorită cu Piero Ferrari, este singura româncă participantă la această reuniune și, în paralel, la întâlnirea organizată de cele mai puternice femei din lume.

În cadrul reuniunii vor fi abordate subiecte importante, precum egalitatea între sexe și respectarea drepturilor femeilor, alături de reprezentante ale UN Women – agenția Organizației Națiunilor Unite dedicată promovării egalității de gen și abilitării femeilor, dar și de femei din corporații importante la nivel mondial.

Romina Gingașu este consultant în vânzări și achiziții avioane private, dar și membru al Fundației „Centro Dino Ferrari”. Este și soția lui Piero Ferrari, moștenitorul fondatorului celebrului brand auto de lux.

Romina Gingașu, alături de John Kerry

Printre cei care vor ține discursuri se numără și celebrul politician american John Kerry, reprezentantul special al președintelui SUA pe probleme climatice.

Principalele teme de dezbatere se vor axa pe provocările globale din punct de vedere economic, în sensul evitării unei recesiuni mondiale. De asemenea, încălzirea globală va fi un alt subiect de dezbatere, dar și criza provocată de războiul din Ucraina.

Desfăşurat în mod tradiţional în ianuarie, Forumul de la Davos a avut ultima ediţie cu participare fizică pe timp de iarnă în anul 2020, cu puţin timp înaintea declarării pandemiei COVID-19. Ediţia din 2021 s-a desfăşurat online, iar cea din 2022 a fost mutată din ianuarie în luna mai, din cauza unui nou val de infectări.


CITEȘTE ȘI: 

EXCLUSIV VIDEO | Romina Gingașu Ferrari, consultant în achiziții de avioane private: „România trebuie să aibă avion prezidențial, pentru că președintele reprezintă țara și vorbim de securitate, de documente secrete”