Fost ambasador SUA în Rusia: ”Nu există niciun indiciu că Putin a oprit marșul către război”
Michael McFaul, fost ambasador SUA în Rusia – între 2012 și 2014 -, a declarat că încă nu există niciun semn din care să reiasă că Vladimir Putin s-ar opri din ”marșul către război”.
Analiștii militari și cei politici, dar și oficialități occidentale, transmit avertismente zilnice din care reiese că invadarea Ucrainei de către Rusia este iminentă. Semnele de întrebare nu și-au găsit răspunsuri mulțumitoare, negocierile Rusia vs. Occident nu au fost încununate de succes, garanțiile de securitate cerute de Moscova au fost considerate ”inacceptabile”.
În astfel de condiții, Rusia a continuat să maseze trupe la granița cu Ucraine, efectuând, totodată, și exerciții militare de amploare în Belarus și Marea Neagră, Ucraina fiind amenințată pe trei flancuri.
Michael McFaul – care este acum director la Institutul de Studii Internaționale Freeman Spogli – nu ”vede” niciun indiciu potrivit căruia Vladimir Putin ar face vreun pas înapoi. Din contră, Rusia își consolidează, permanent, prezența militară amenințătoare de la granița Ucrainei.
”Nu există niciun indiciu că Putin a oprit marșul spre război, pregătirea lui pentru război. Toate indiciile arată că el continuă să-și consolideze forțele la graniță, împotriva Ucrainei”, a declarat fostul ambassador al SUA în Rusia, potrivit CNBC.
”Multă incertitudine în acest moment”
O invazie rusă în Ucraina nu poate fi declanșată, totuși, fără un ”motiv plauzibil”, iar fostul ambasador SUA în Rusia a mai spus că diversiunile, în acest context, nu pot fi trecute cu vederea.
Ele constituie ”o tactică bună” în perspectiva declanșării unui război, iar avertismentele lansate de SUA sunt ”credibile”, din acest punct de vedere.
”Admir modul în care administrația Biden abordează asta și declasifică informații care în mod normal sunt destul de greu de declasificat. Nu cred că știe nimeni (n.red. – ce se va întâmpla în continuare). Cred că există multă incertitudine în acest moment”, a mai declarat Michael McFaul.
Planează foarte multe semne de întrebare și asupra modului în care Moscova va reacționa la eventuale sancțiuni impuse de Occident, în cazul invadării Ucrainei, dar fostul ambasador SUA în Rusia spune că Vladmir Putin este, acum, un lider ”izolat” în propria țară.
”Putin este atât de izolat, chiar și în propria sa țară. El vorbește rar cu consilierii săi”, a menționat McFaul, care a adăugat și că, tocmai din acest motiv, este greu de anticipat ceea ce gândește/plănuiește liderul de la Kremlin.
Citește și: