Fost director al CNAIR, acuzații grave după inaugurarea primei autostrăzi din Moldova: „Poliția Rutieră a fost obligată să dea Centura Bacăului în circulație”
Imediat după inaugurarea Centurii Bacăului, mai mulți șoferi și-au distrus anvelopele într-un rost de dilatație, iar o porțiune de drum a crăpat. Fostul director al CNAIR, Mugurel Laicu, acuză problemele grave de la varianta ocolitoare a Bacăului.
Laicu spune că antreprenorul a fost forțat să toarne stratul de uzură la 4-5 grade Celsius, la fel și marcajele executate în condiții improprii de temperatură și umezeală, iar Poliția Rutieră a fost obligată să dea Centura Bacăului în circulație.
”Directorul de la Regionala Moldova, un rezervist cu pensie specială și salariu de 5.000 euro/lună, a forțat antreprenorul lucrării V.O. Bacău (Varianta Ocolitoare-n.r.), dar și echipa de consultanță, proiectantul, comisia, Poliția Rutieră, să semneze pentru punerea in circulație a unei lucrări nefinalizate din punct de vedere a siguranței circulatiei, care pune siguranța participanților la trafic în pericol” – acuză Mugurel Laicu.
„Poliția și-a dat acordul pentru 7 zile”
Fostul director CNAIR mai spune că nu s-a făcut nicio recepție a lucrării și nu că nu există un raport al proiectantului.
”Poliția Rutieră și-a adat acordul de dare în circulație pentru 7 zile, cu restrictii, chipurile pentru a se monitoriza comportamentul în trafic. Pe lângă aceste situații, trebuie spus că nu sunt parapeți de protecție pe 3 km, nu sunt dispozitive de acoperire a rosturilor de dilatație și lipsesc multe, multe, alte elemente de siguranță. Toate aceste lucrări nefinalizate sunt trecute în Anexa 3 care e ținută la secret, deși ar trebui dată publicității”, adaugă Laicu, fostul director al CNAIR.
Reamintim că la câteva ore după inaugurare, mai mulți șoferi și-au distrus cauciucurile într-un rost de dilatație. Imediat ce a fost constatată această problemă, antreprenorul a semnalizat zona respectivă și a executat în regim de urgență lucrările de remediere.
Până la recepția finală a lucrărilor, constructorul mai are de realizat astfel de rosturi, circulația pe acest obiectiv se desfășoară cu restricție de viteză de 90 km/h, a anunțat CNAIR, care recunoaște că sunt probleme la Varianta Ocolitoare a Bacăului.
„Referitor la imaginile apărute în spațiul public cu privire la deteriorări ale părții carosabile pe VO Bacău apărute după darea în trafic, CNAIR face următoarele precizări: – Deteriorările apărute au fost determinate de o eroare de fabricație a unui rost de la podul de la km 3+150, partea dreaptă.- Imediat ce a fost constatată această problemă, Antreprenorul a semnalizat zona respectivă și a executat în regim de urgență lucrările de remediere, astfel încât la această oră se circulă în condiții de siguranță pe toată lungimea VO Bacău- Având în vedere că, până la recepția finală a lucrărilor, constructorul mai are de realizat astfel de rosturi, circulația pe acest obiectiv se desfășoară cu restricție de viteză de 90 km/h”, a transmis CNAIR, prin intermediul unui comunicat.
Primii kilometri de autostradă din Moldova au fost inaugurați, miercuri, în Bacău, în prezența președintelui Klaus Iohannis și a premierului Ludovic Orban
Centura Bacăului, realizată în regim de autostradă a fost inaugurată, miercuri, după ce a fost terminată cu un an înainte de termen. Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au participat la deschiderea tronsonului de Autostradă A7 – varianta ocolitoare a Bacăului.
Îmi face o mare plăcere să particip astăzi aici, la inaugurarea acestui drum care deocamdată e centura Bacăului. Este o lucrare extrem de importantă pentru oamenii locului și sunt convins că autoritățile locale apreciază această realizare. Această bucată de autostradă de 17 km e primul tronson din Moldova care demonstrează determinarea noastră de a dezvolta semnificativ infrastructura din Moldova. Este o promisiune mai veche pe care am făcut-o, și pe care am realizat-o”, a spus președintele Klaus Iohannis.
„Am vrut să fiu prezent la această inaugurare a unei lucrări de excepție și anume realizarea unei centuri ce cuprinde 17 km din viitoarea autostradă A7, cu un an înainte de termen. Se vede că în România există constructori care fac treabă. Au fost tot felul de fake-news-uri legate de lucrările la centura Bacăului, dar noi demonstrăm că se poate”, a declarat Ludovic Orban.