Un fost lider S.O.S. DEZVĂLUIE cum au ajuns la dispoziția lui ȘOȘOACĂ fondurile partidului. ”S-au scos într-o singură seară, cu cardul, 500.000 lei”
Megascandalul în epicentrul căruia se află europarlamentarul Diana Șoșoacă și partidul pe care îl conduce este abia la început. Mai multe plângeri penale au fost depuse de către președinți de filiale ai partidului S.O.S. România, care afirmă că dețin probe ce au fost depuse odată cu sesizările făcute la DNA și DIICOT, pentru ca organele judiciare să ancheteze posibile infracțiuni, printre care fals, uz de fals, mită electorală și spălare de bani.
Mai mult, a fost sesizată Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) cu privire ilegalitatea în care s-ar afla S.O.S. România, punându-se întrebarea dacă nu cumva oamenii i-au votat pe Diana Șoșoacă și pe Luis Lazarus în necunoștință de cauză pe listele unui partid care, spun cei care au sesizat parchetul, funcționează nelegal încă din primăvara acestui an.
Tot ceea ce reprezintă suspiciune legată de legalitatea S.O.S. România – banii partidului, modul în care sunt gestionate finanțele acestei formațiuni politice, proveniența acestora și cine s-a folosit de bani, în mod mai mult sau mai puțin legal – va fi verificat la sânge, pentru că acuzațiile de o asemenea gravitate nu pot fi aruncate sub preșul indiferenței și nici ascunse de dragul intereselor politice ale momentului.
„Ronțescu Alina ne înjură și ne amenință pe toți”
În interviul acordat la Gândul Exclusiv, avocata Ingrid Alexandrescu, fost președinte al filialei S.O.S Argeș, și colega acesteia de partid, Amalia Bellantoni, fost președinte al S.O.S. Călărași, au dezvăluit jongleriile făcute cu banii partidului. Acestea susțin că, până acum, instituțiile statului care au fost înștiințate despre aceste acuzații cu iz penal, descoperite după alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, nu au ridicat un deget pentru a verifica cele susținute de reclamanți.
“Am depus la DNA probe. În schimb, am depus și la DIICOT pentru grup infracțional organizat, deoarece în acest partid se spală bani prin anumite firme ale persoanei care este numită director de marketing politic digital, prin conturi de Revolut și prin conturile altor soți ai acestor persoane. Ronțescu Alina se numește și este persoana care ne înjură și ne amenință pe toți. De asemenea, în acest partid există un grup infracțional organizat și cu vederea amenințării și incitării la ură, chiar amenințare cu moartea. Mie, personal, dacă mă credeți, în fiecare seară mi se face înmormântarea online de către membrii S.O.S.
De asemenea, suntem amenințate cu viața, cu viața membrilor familiei noastre. Am depus la antifraudă, am depus la toate instituțiile României, au fost semnalate. Așa cum probabil ați aflat deja, ANAF-ul a dispus ca acest partid să fie suspendat. Sunt foarte multe nereguli și nu înțeleg de ce, până în momentul de față, nimeni nu s-a sesizat. Dar dacă acesta este momentul, atunci vă rog, toate instituțiile statului, să vă dați concursul pentru a opri această înșelătorie pe numele ei, Diana Iovanovici Șoșoacă”, a spus Amalia Bellantoni.
Cine este Wolf. Amenințările Clanului Lupilor: „Vă distrug degetele! Faceți cunoștință cu rozeta!”
Referindu-se la amenințările pe care le primesc toți cei care au sesizat organele de anchetă (membri ai S.O.S. România care susțin că au fost îndepărtați din funcțiile pe care le dețineau la nivel de partid după alegerile locale și europarlamentare, din ordinul Dianei Șoșoacă) cu privire la neregulile din S.O.S. și posibilele infracțiuni săvârșite de Diana Șoșoacă, Ingrid Alexandrescu a explicat din partea cui vin aceste represalii.
“Amenințările au fost făcute, public, de Clanul Lupilor. Cel din stânga, cu ochelari (fotografie aflată în posesia Gândul), este Wolf, cel care amenință și care trimite aceste amenințări. Celălalt este proprietarul Castelului Lupilor din Hunedoara, pe care îl va pune probabil să candideze la funcția de deputat. Înțeleg că soția sa lucrează la AFIR, o instituție din județul Argeș, nu cunosc.
Este Wolf, își spune el Lupul. Este cel care pe Tiktok și pe toate site-urile de socializare adresează amenințări tuturor celor care au făcut plângere penală. Inclusiv mie mi-a adresat amenințări. Nu mi-a spus numele, dar mi-a zis cea de la Pitești, pe care am sunat-o să o rog. Deci practic mă sunase. Ceva de genul sunt și scrise unora: «Vă treziți cu ghivece acasă», «Vă distrug degetele», «Faceți cunoștință cu rozeta», «Vă toc urechile»…
Am depus la DNA (n.red. – probele), am făcut și plângere. Este, practic, un grup infracțional organizat și, bineînțeles, îi iau apărarea Dianei Iovanovici Șoșoacă … Noi nu am știut de existența acestui plan până la acest moment, deși a colaborat cu ei de mult. Am constatat că totul era premeditat. Practic a avut planul împărțit în două etape. O etapă până la alegerile europarlamentare, când a pozat în persoana patrioată, corectă, cinstită, cu oameni corecți care n-au mai făcut politică, dar sunt nume reprezentative la nivel local.
Ne-a și pus pe listele la europarlamentare, ne-a prezentat la lansarea candidaților ca oameni profesioniști ș.a.m.d. Au fost medici, președinți ai caselor de asigurări de sănătate, avocați, profesori universitari, oameni veniți din Canada, oameni de afaceri, IT-iști. Deci numai oameni de calitate. Toți acești oameni au fost extraordinari și foarte bine apreciați, pentru că reprezentau un bagaj electoral pe seama lor și pe numele lor.
La nivel local, aduna voturi pentru europarlamentare, iar din momentul în care s-au finalizat alegerile europarlamentare, nu ne-a mai cunoscut și a început să adreseze injurii și tot felul de obscenități pe grupul de comunicare, începând cu: «Fi-mi-ar scârbă de voi, n-ați făcut nimic»… În condițiile în care au fost 15 județe, printre care și Argeșul, iar eu, în cinci luni de zile de politică, am reușit să obțin un procent dublu față de procentul obținut de ea în cinci ani, în sensul că ea a luat 2,4 la alegerile pe București și 3,8 la europarlamentare, iar eu am luat 4,7 la Consiliul Județean, ca și președinte, 3,7 la Consiliul Județean pentru candidați ca și consilieri și 5,43 la europarlamentare pe județ, pe candidatura mea”, a mai spus Ingrid Alexandrescu, fost președinte al filialei S.O.S Argeș.
Aranjamentele de la locale
Întrebată dacă s-ar fi făcut jocuri, aranjamente de culise pentru ca Diana Șoșoacă și Luis Lazarus să câștige alegerile europarlamentare și în aranjamentele respective au ajuns să piardă președinții filialelor S.O.S. care au participat la alegerile locale, avocata Ingrid Alexandrescu a spus că mulți dintre ei nu au vrut să particpe pe listele de la locale, dar li s-a cerut ajutorul.
“În primul rând, vreau să fac precizarea că unii dintre noi, inclusiv eu, n-am dorit să participăm la alegerile locale și nici la europarlamentare, dar ne-a obligat. A spus că este nevoie de noi, că suntem locomotiva partidului la nivel local și că ea trebuie să se ducă la europarlamentare cu oameni care sunt reprezentativi. Deci, ca să nu mai spună că ne plângem noi că nu am câștigat funcții.
Dar, într-adevăr, au existat zvonuri care s-au confirmat și între timp mi-au parvenit și probe din care rezultă că a existat o înțelegere conform căreia să obțină două locuri la europarlamentare, dar să nu se obțină niciun loc la alegerile de județ și nici în municipiile importante, în sensul de consiliul local sau primării, pentru că intenția ei era aceea de a desființa partidul ulterior, după ce câștigă postul de europarlamentar.
Mai juca un pic de teatru și mai joacă pentru alegerile prezidențiale, să mai facă niște jocuri politice, să mai rupă din niște voturi … Dacă înainte contau doar europarlamentarele, acum contează doar prezidențialele. Pentru că, mai nou, spune că ar trebui să dea un examen cu ea, un interviu cu ea despre așa-zisa cultură generală. Chiar vorbeam ieri cu colegii și ne întrebam ce ar putea ea să-i întrebe, în condițiile în care, ca avocat, se demonstrează că are o incultură juridică crasă și nu are în limbaj decât cinci cuvinte și vreo mie de înjurături. (…)
Noi, ca și colegi de partid, noi, avocații, ne-am dat seama că nu este destul de inteligentă și nu are un bagaj juridic foarte mare, pentru că noi am fost cei care i-am făcut comunicate de presă, plângeri, inclusiv în dosarele ei cu fostul soț, inclusiv în alte litigii și consiliere juridică pe gratis”, susține Ingrid Alexandrescu.
Fosta președintă a filialei S.O.S Argeș a adăugat că momentul în care s-a retras a fost acela în care nu a mai putut suporta jignirile venite din partea Dianei Șoșoacă.
“Eu m-am retras pentru că deja era ceva sub nivelul meu de pregătire și sub nivelul meu de educație. Nu pot accepta astfel de jigniri, însă vreau să vă spun că am constatat cu stupoare, după alegeri, că nu are noțiunea de bază a dreptului. I-am spus la un moment dat că într-o contestație – pentru că a fost admisă contestația împotriva alegerilor locale și desființat Biroul Electoral Județean la Curtea de Apel, și era cu recurs la Înalta Curte – era ideal pentru noi să facă o acțiune, o cerere de intervenție accesorie. Ei bine, în momentul în care i-am spus lucrul ăsta, m-a întrebat ce este aia”, a detaliat avocata Ingrid Alexandrescu.
Cerere de desființare a S.O.S. România. Despre banii partidului și inexistența unei contabilități
Ingrid Alexandrescu a mai dezvăluit, în interviul la Gândul Exclusiv, că a fost depusă și o cerere de desființare a partidului.
“Partidul poate fi desființat atunci când funcționează ilegal, instigă la ură, violență ș.a.m.d. Or, cunoaștem faptul că a instigat și la violență. Ne amintim de felul cum a acționat după alegeri, când spunea oamenilor să vină să se bată cu jandarmii cu camionul de voturi, când spunea oamenilor să iasă în stradă, «omorâți», cu afirmațiile sale legionare, deci lucruri care sunt interzise, deși ea spune că respectă Constituția. Or, noi știm că, conform Constituției, nu putem instiga la ură și violență și nu putem face discriminări”, a detaliat avocata.
Vorbind despre modul în care partidul S.O.S. România a acționat în diaspora, cum s-au adunat bani din străinătate, dacă a existat o evidență a acestora, contabilitate, o trezorerie, Ingrid Alexandrescu a făcut următoarele dezvăluiri:
„Am constatat că nu exista contabilitate. Există un cont al partidului, cardul partidului se află la doamna Diana Iovanovi Șoșoacă, este singura care are la purtător, este singura care are acces la bani. Contabili s-au schimbat o grămadă, după cum vedeți și după cum ne confirmă instituțiile statului, și AEP-ul și ANAF-ul, evidențe contabile nu sunt depuse. Am constatat că nu are nici comisie financiară, nici trezorier, nu ne-a dat nicio dare de seamă.
Vreau să fac o precizare: eu, când am constatat ilegalitatea partidului, am studiat foarte bine statutul, iar în statut se spune că poate fi solicitat Comitetul Național de către un președinte al organizației județene sau președintele organizației județene este obligat să-l solicite atunci când președinții organizațiilor locale din județ îi solicită acest lucru. Și acest Comitet Național l-am solicitat, iar în momentul acela m-a dat afară de pe grup, numindu-mă trădătoare și spunând că m-am asociat cu nu știu ce partid politic aflat la guvernare, lucru total neadevărat. Eu, aflând acest lucru, am făcut o ședință cu toți președinții organizațiilor din județul Argeș, le-am explicat și toți mi-au cerut pe grup să-i solicit Comitet Național. Am trimis acest lucru, am solicitat Comitet Național conform statutului, unde urma să discute aspectele de nelegalitate atât în privința funcționării partidului, cât și în privința situației financiare. În momentul acela m-a eliminat de pe grup”, a mai spus fosta președintă a filialei S.O.S. Argeș.
Banii scoși de la Garanti Bank și bani donați partidului S.O.S. pentru victimele de la Crevedia, investigați!
În legătură cu banii de care are cunoștință că ar fi fost cheltuiți la discreție de către Diana Șoșoacă, avocata Ingrid Alexandrescu a scos la lumină câteva detalii financiare interesante.
“Din dovezile depuse la dosar, la DNA, cel puțin din ce am avut … ca primă fază, s-au scos în trei tranșe, într-o singură seară, cu cardul, 500.000 de lei. Deci aproximativ 100.000 de euro, mai adunați dumneavoastră, din ce susțin celelalte persoane care au depus plângeri și care vor mai depune, banii depuși pentru victimele de la Crevedia. Mai sunt două tranșe a 145.000 de lei și una de plus 197.000 de lei, plus 145.000 de la Garanti Bank”, a dezvăluit fosta președintă a S.O.S. Argeș.
Organele judiciare vor face verificări și cu privire la aceste sume extrase de Diana Șoșoacă, la cererea tuturor celor care au sesizat DNA și DIICOT.
Avocatul Ingrid Alexandrescu a precizat, în interviul la Gândul Exclusiv, că suma pe care a depus-o, personal, pentru campania la alegerile locale a fost de 13.300 de lei.
“În condițiile în care dânsa n-a dat niciun leu pentru europarlamentare, nici ea, nici Lazarus, iar pentru locale, pentru candidatura sa la Primăria Generală a depus 1.000 de lei! Asta în condițiile în care ne spunea tuturor, nouă și pe live-urile pe care le făcea – și spune și acum – că în politică trebuie să vii cu bani, nu ai bani, nu faci politică!”, a afirmat Ingrid Alexandrescu.
În urma acuzațiilor oficiale aduse de către unii dintre membrii S.O.S Dianei Șoșoacă, dar și pentru că este extrem de importantă stabilirea legalității acestei formațiuni politice, în condițile în care mai sunt două rânduri de alegeri, parlamentare și prezidențiale, avocata Ingrid Alexandrescu a ținut să menționeze că, în viitorul apropiat, se vor face demersuri la Parlamentul European, pentru ca și conducerea de la Bruxelles să cunoască toate aspectele ce țin de acest scandal politic.
“Eu, când am plecat, am dat un comunicat de presă în care am adus la cunoștință aceste ilegalități. Acel comunicat de presă am avut surpriza plăcută să constat că deja fusese trimis la Parlamentul European, tradus. Deci, deja Parlamentul European cunoaște aceste aspecte, fără ca eu să fac vreun demers în acest sens. (…) Vom merge în Parlamentul European pentru a aduce la cunoștință toate aceste aspecte de nelegalitate. Vom fi o delegație care vom pleca în scurt timp (…)
Mai vreau să fac o precizare: consider că este o obligație morală, pentru că am participat la aducerea în Parlamentul European a acestei individe crezând în ea, astfel încât oamenii care au crezut în mine, la rândul lor, deși unii o criticau și nu înțelegeau de ce am venit în acest partid, au votat-o de dragul meu și crezând în mine.
Consider că trebuie să repar această greșeală și noi toți considerăm că nu trebuie să mai permitem o a doua greșeală ca un astfel de partid să intre și în Parlament, pentru că vreau să fac precizarea că numai eu am înlăturat trei persoane pe care ea le propusese la Teleorman și în altă organizație, cu dosare penale, dintre care unul n-avea decât șapte, trafic de droguri și consum internațional de droguri, fiul unui consilier județean din Iași. (…)
Dacă până la europarlamentare trebuiau oameni curați, care să nu aibă cazier judiciar și fiscal, după europarlamentare, mapa politică preferată de Diana Șoșoacă este compusă din situație financiară foarte bună și situație penală destul de vastă”, a mai spus Ingrid Alexandrescu.
Interviul integral îl puteți urmări și pe pagina de YouTube Gândul.
CITEȘTE ȘI: