Fosta canotoare Tanya Brady a murit într-un accident de călărie, după ce calul s-a speriat și a început să alerge cu aproape 60 km/h
Tanya Brady, care a concurat pentru Marea Britanie la Campionatele Mondiale de canotaj din 2005, a fost aruncată de pe cal și a murit la locul accidentului.
Fosta sportivă a încetat din viață după ce calul s-a speriat și a început să alerge cu peste 56 de km/h, potrivit anchetei care a fost deschisă în acest caz. Incidentul a avut loc în Liss, Hampshire, în aprilie anul trecut, informează Sky News.
Potrivit unui martor, în momentul producerii tragediei, animalul se deplasa neregulat, cu viteză.
Omul a auzit-o pe Tanya Brady „țipând, în timp ce încerca să preia controlul calului”.
„A fost aruncată de pe cal. Am auzit un trosnet când a căzut”, a mai spus martorul.
Brady a fost găsită într-un șanț adânc de 10 metri. Sosiți la fața locului, paramedicii au încercat să-i salveze viața. În cele din urmă, fosta sportivă a fost declarată decedată.
Moartea ei a fost provocată de multiple traumatisme toracice.
Luni, 9 ianuarie, medicul legist Christopher Wilkinson a concluzionat că în acest caz a fost vorba despre o moarte accidentală.
„Nu putem identifica ce anume a declanșat comportamentul calului. S-a speriat și a plecat în ritm alert, cu Tanya încă călare”, a spus acesta.