O fostă senatoare AUR, care a demisionat din partidul lui George Simion, iar acum este parlamentar neafiliat, a ajuns să lucreze prin bufetele Palatului Parlamentului sau pe la garderobă, pentru că nu mai are birou de parlamentar.
Aelenei Evdochia spune că, deși poate să lucreze în orice condiții – chiar și în parc – își dorește foarte mult un birou de parlamentar. Însă până când va obține unul, ea lucrează pe holurile Parlamentului.
”Sunt senator Aelenei Evdochia, senator neafiliat, am făcut parte din grupul parlamentar AUR, am demisionat din partid efectiv și am ieșit din grupul respectiv, iar acum ce îmi doresc foarte mult e să am și eu un birou de senator. Văd că în palatul acesta, în Casa Poporului, la fiecare etaj, funcționează 1-2 restaurante, birturi, cum să le spun? Eu mă gândesc că poate am cerut la Secretariatul General să mi se dea și mie un birou. Eu mă descurc foarte bine. Eu pot să lucrez și în parc, eu pot să lucrez pe o băncuță, dar totuși am zis să dau importanță poziției mele, că sunt totuși un demnitar al țării acesteia și chiar vreau să îmi desfășor activitatea potrivit funcției pe care o dețin. Nu am birou. Am lucrat o zi la garderobă, unde era un scaun și m-am așezat. V-am spus, pot să lucrez în orice condiții.” – a declarat senatoarea pentru Știrile Pro TV.
Iar atunci când ocupă o masă la unul dintre bufetele Parlamentului, ca să lucreze la proiecte de legi și alte inițiative, senatoarea spune că și ”consumă”, însă din ”bun-simț”.
”Am mai lucrat la restaurantul de alături, unde au niște măsuțe bune, am întrebat, spațiul este închiriat de către restaurantul respectiv, o să văd dacă pot închiria și eu un spațiu. Sigur că trebuie să consum, din bun-simț, de îndată ce oamenii plătesc acolo chirie”, spune senatoarea.