Fostul comandant al regimentului Azov: rușii pregătesc o operațiune de dezinformare în care vor implica soldații capturați
Fostul comandant al regimentului Azov, Maxim Zhorin, a avertizat că Rusia pune la cale o operațiune specială de dezinformare, în care va implica prizonieri ai regimentului. Potrivit acestuia, soldații rușii s-ar putea da drept luptători Azov, prin intermediul unor anunțuri publice.
Într-o postare pe canalul său de Telegram, Maxim Zhorin a precizat că luptătorii ucraineni se află, în acest moment, sub presiunea și influența serviciilor speciale ruse.
„În zilele următoare ar putea apărea anunțuri publice din partea colegilor noștri, apărători ai Mariupolului, care acum se află sub controlul Rusiei. Rog pe toată lumea să fie foarte atentă – informațiile pe care le auziți s-ar putea să nu fie adevărate. Să ne amintim unde și în ce condiții sunt eroii apărători ai Azovstalului!”, a relatat fostul comandant al regimentului Azov.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat, pe 6 iunie, că peste 2.500 de luptători ucraineni de la uzina Azovstal au fost luați prizonieri de ruși după bătăliile pentru Mariupol. De asemenea, ministrul de Interne, Denis Monastyrsky, a declarat că spioni ucraineni au fost în contact cu prizonierii capturați din regimentul Azov.
Pe 16 mai, după trei luni de apărare a orașului-port Mariupolul, comandantul regimentului Azov, Denis Prokopenko, a precizat că a fost îndeplinit ordinul Comandamentului Militar Suprem de a salva viețile luptătorilor.
Ulterior, ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, Hanna Malyar, a declarat că soldații răniți de la Azovstal au fost evacuați la spitalul Novoazovsk de pe teritoriul republicii Donețk. Acolo au fost transportați 53 de soldați răniți grav, iar alte 211 au fost evacuate printr-un coridor umanitar spre Olenivka ocupată.
De partea cealaltă, oficialii ruși au afirmat că pot recunoaște regimentul Azov ca organizație teroristă.