EXCLUSIV | Fostul director al Biroului Român de Metrologie, trimis în judecată după ce ar fi încercat să aranjeze o licitație pentru un milionar controversat
Un consilier local al Primăriei Sectorului 2 și fost director al Biroului Român de Metrologie a fost trimis în judecată de procurorii DNA în urma unui denunț formulat de un controversat om de afaceri, care controlează o rețea de clinici private deschise în mai multe orașe ale țării. Acesta a făcut, la rândul său, obiectul unor pecheziții într-un dosar de evaziune fiscală, după ce ar fi prejudiciat statul cu aproximativ două milioane de euro.
Răzvan Zaharia a fost trimis în judecată de procurorii DNA după ce, în noiembrie 2020 a fost prins în flagrant când lua 12.000 de lei de la patronul lanțului de clinici Romgermed, Dorian Schwartz.
Surse judiciare au afirmat, pentru Gândul, că, la data de 25 noiembrie, Dorian Schwartz a anunțat DNA că, în aceeași zi a fost sunat de Narcisa Brașoveanu, director Resurse Umane la Biroul Român de Metrologie Legală București (BRML), care l-a rugat să se întâlnească, în scurt timp, cu fostul director al BRML.
Schwartz spune că, ulterior, femeia a venit la biroul său din Calea Plevnei, însoțită de Răzvan Zaharia, fost director BRML și actual consilier local în cadrul Primăriei Sectorului 2.
Ulterior, Narcisa Brașoveanu ar fi plecat, iar Schwartz a menționat în denunțul formulat către DNA că Zaharia i-ar fi spus că-l poate ajuta să câștige o licitație organizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 3, care urmărea să încheie un contract pentru servicii de medicina muncii în valoare de 163.050 lei.
Prețul era 15 la sută din valoarea contractului
În acest sens, Zaharia i-ar fi spus că poate aranja unele modificări ale caietului de sarcini, chiar dacă licitația a fost deja promovată pe SEAP, în așa fel încât clinica lui Schwartz să fie singura care respectă întocmai condițiile.
„Reprezentarea mea este că în schimbul ajutorului oferit, Răzvan Zaharia va avea pretenții materiale de la mine. Eu i-am propus să ne întâlnim mai târziu, într-un loc mai retras, pentru a discuta detalii. A fost de acord și am stabilit ca, în această seară, după ce își termină ședința de partid, să mă sune”, a scris Dorian Sam Schwartz în denunțul trimis procurorilor anticorupție.
Sursele citate au menționat, pentru Gândul, că Zaharia ar fi solicitat un procent de 15 la sută din valoarea contractului. Ulterior, bărbatul ar fi fost prins în flagrant când lua, de la Schwartz, un avans în valoare de 12.000 de lei.
Schwatz, anchetat pentru evaziune fiscală
Dorian Sam Schwartz a făcut, la rândul său, obiectul unor percheziții organizate de ofițerii Direcției de Investigare a Criminalității Economice într-un dosar de evaziune fiscală coordonat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Curții de Apel București.
Conform anchetatorilor, timp de patru ani, Schwartz ar fi înregistrat în evidențele contabile facturi fictive și ar fi provocat bugetului de stat un prejudiciu evaluat la aproximativ două milioane de euro.
Polițiștii au descins atunci la 15 adrese din București și județele Ilfov și Teleorman, de unde au fost ridicate și aduse la audieri 18 persoane.