Prima pagină » Actualitate » Fostul director al Casei Regale a României s-a stins din viață. El propusese canonizarea Regelui Mihai

Fostul director al Casei Regale a României s-a stins din viață. El propusese canonizarea Regelui Mihai

Fostul director al Casei Regale a României s-a stins din viață. El propusese canonizarea Regelui Mihai

Arhitectul Dan Bădic, unul dintre cei mai de încredere apropiați ai Regelui Mihai, s-a stins din viață, la aproape șase ani după decesul fostului șef al Casei Regale a României.

Familia Regală a României a transmis, duminică, un mesaj in memoram dedicat celui care a fost director a Casei Majestății Sale timp de un deceniu.

Originar din Iași, Dan Bădic a absolvit Colegiul Național Sf. Sava în 1949 și a studiat la Institutul Național de Arhitectură „Ion Mincu”, promoția 1959.

„Familia Regală a aflat cu nespusă tristețe vestea trecerii la Domnul a arhitectului Dan Bădic, unul dintre cei mai fideli și mai de încredere oameni care au stat alături de Regele Mihai și de Regina Ana, de întreaga Familie Regală, în ultimele trei decenii. Foarte la începutul anilor 1990, Dan Bădic a fost printre primii români care s-au pus cu devotament și generozitate în slujba Regelui Mihai, fiind în toate împrejurările la dispoziția suveranului, de la chestiuni de secretariat și logistică, până la complicatele și anevoioasele organizări ale vizitelor Familiei Regale în țară. Pentru mai bine de un deceniu, el a fost mereu alături de Principesa Sofia, ca și de Regina Ana și de Principesa Moștenitoare, în zeci de orașe, comune, sate sau mânăstiri pe care Familia Regală le-a vizitat în acei ani”, a transmis Familia Regală, condusă acum de Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române.

„Acest om este un sfânt”

Conform sursei citate, începând cu anul 2001, Dan Bădic a fost directorul Casei Majestății Sale, atunci când Palatul Elisabeta a redevenit reședință regală. El a ocupat această poziție mai bine de un deceniu și, apoi, a rămas pentru Regele Mihai același om de nădejde, în Elveția, până la trecerea la cele veșnice a suveranului.

„Majestatea Sa Custodele Coroanei transmite condoleanțe și adânca sa compasiune soției și fiicei arhitectului Dan Bădic! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis Familia Regală.

În urmă cu șase ani, la câteva zile după ce Regele Mihai a murit, la locuința sa din Elveția, fostul șef al Casei Regale punea în discuție canonizarea fostului suveran. „Judecând, în același timp, suferința surghiunului regal de 70 de ani, acest om este un sfânt. Am spus, în sinea mea, că ar fi extrem de oportun ca poporul român să poată să accepte canonizarea Majestății Sale”, a declarat Dan Bădic la TVR. Fostul șef al Casei Regale voia să meargă cu propunerea la Patriarhul Daniel, fiind necesare 50.000 de semnături.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată