Fostul edil din Jilava a fost achitat. Fusese condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, pentru o șpagă de un milion de euro
Fostul primar al comunei Jilava, Adrian Mladin, condamnat de Tribunalul București la 8 ani de închisoare pentru fapte de corupție, a fost achitat, marți, de magistrații Curții de Apel București.
Magistrații au rejudecat dosarul și au motivat că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.
Magistrații CAB au desființat în integralitate sentința penală emisă de Tribunalul București, care ar fi presupus ca Adrian Mladin să facă 8 ani de închisoare, pentru că ar fi primit o mită de un milion de euro de la un afacerist pentru a-i acorda contracte pe bani publici.
Rejudecând, magistrații CAB au constatat că legea penală mai favorabilă inculpaților este…lege veche.
„Fapta nu este prevăzută de legea penală”
Astfel, s-a decis achitarea lui Mladin pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, pentru că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.
Totodată, a fost achitat și pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani și fals în declarații.
Adrian Mladin a fost reținut în acest dosar în perioada 14-15 iunie 2016, apoi arestat preventiv în perioada 16 iunie 2016 – 12 octombrie 2017, ultima perioadă de arestare preventivă suprapunându-se peste privarea de libertate în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.216/14.07.2016 emis de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală.
Magistrații au înlăturat și dispozițiile privind confiscarea specială și restabilirea situației anterioare, precum și pe cele care contravin soluțiilor dispuse, ridicând măsura asiguratorie instituită asupra unui imobil și două terenuri situate în comuna Jilava.
În același dosar, a fost anulată și pedeapsa de 4 ani de închisoare pentru omul de afaceri Marian Constantin, acuzat de dare de mită și spălare de bani.
Constantin a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Decizia Curții de Apel București este definitivă.
DNA l-a acuzat pe Adrian Mladin de regim autoritar
Potrivit DNA, după ce a devenit primar al Jilavei, începând cu vara lui 2008, Mladin ar fi instituit „un regim de control” al tranzacțiilor imobiliare, cu scopul de a se îmbogăți necuvenit.
„Concret, în perioada 2008 – 2011, inculpatul Mladin Adrian, în calitate de primar al comunei Jilava și implicit de președinte al Comisiei Locale de Aplicare a Fondului Funciar Jilava, prin instituirea unui regim „autoritar” (context folosit pentru a pune presiune pe „victimele” – dezvoltatori imobiliari, pe care le identifica și cărora le cerea mită), în repetate rânduri iar în unele situații și cu complicitatea inculpatului Constantin Marian, a condiționat îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de primirea unor sume de bani sau a altor foloase necuvenite”, arăta, la momentul trimiterii în judecată, DNA.
50.000 de euro în biroul primarului
În acest fel, spuneau procurorii, Mladin ar fi pretins și primit, de la un antreprenor în domeniul construcțiilor care-și desfășura activitatea pe raza comunei Jilava, suma de 100.000 euro (din care 50.000 euro în biroul edilului) și contravaloarea unui apartament de trei camere (65.000 euro).
La cererea inculpatului Mladin Adrian, remiterea celor 65.000 euro ar fi fost disimulată prin intermediul a două contracte succesive de vânzare – cumpărare fictive având ca obiect apartamentul respectiv.
„În ambele cazuri, inculpatul a condiționat îndeplinirea atribuțiilor de serviciu (eliberarea unor documente – certificate fiscale, procese verbale de recepție a lucrărilor, etc.) de primirea mitei, invocând inclusiv posibilitatea blocării activității antreprenoriale derulate de omul de afaceri”, potrivit DNA.
Mladin, acuzat că a primit bani de la un om de afaceri
Mladin a fost acuzat că a pretins și a primit de la un alt om de afaceri 327.000 de euro și 1.975.060 lei (în mai multe tranșe), trei terenuri amplasate în Jilava, două în suprafață de 5.000 mp cu valoare declarată de 106.318 lei, respectiv 102.500 lei), iar cel de-al treilea în suprafață de 69,159 mp (cu valoarea declarată de 453.640 lei).
Remiterea acestor bunuri imobile a fost disimulată, și la cererea edilului, prin intermediul unor tranzacții notariale fictive, în final acestea ajungând la Marian Constantin (care derula afaceri cu Primăria Jilava) sau la firme agreate de inculpatul Adrian Mladin.
Suma totală primită de Adrian Mladin s-ar fi ridicat, potrivit procurorilor DNA, la 1.090.500 euro.