Prima pagină » Actualitate » Fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a fost găsit mort, la marginea unui drum. Care sunt ipotezele polițiștilor

Fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a fost găsit mort, la marginea unui drum. Care sunt ipotezele polițiștilor

Fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a fost găsit mort, la marginea unui drum. Care sunt ipotezele polițiștilor
Silvian Ciupercă / Sursa: Facebook - Marian Pavel

Fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, în vârstă de 73 de ani, a fost găsit mort, duminică dimineață, lângă un drum din județul Vâlcea, unde era în concediu.

Decesul fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița și al PSD Ialomița a fost confirmată de reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.

„Este vorba despre un bărbat de 73 de ani, care a fost găsit decedat în apropierea locuinței. Trupul său a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei!”, au transmis reprezentanții Biroului de Presă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, relatează Evenimentul Zilei.

În acest caz a fost deschisă și o anchetă penală pentru ucidere din culpă.

Conform surselor citate, Silvian Ciupercă a avut o ultimă convorbire telefonică cu fiul său în cursul dimineții, înainte de a ieși, așa cum făcea în mod obișnuit, să alerge. După câteva zeci de minute familia a fost înștiințată telefonic de faptul că fostul lider PSD Ialomița a fost găsit căzut pe marginea drumului, fără viață și cu o leziune în zona capului care se suspectează ar fi dus la deces.

Deși ipoteza unui accident de circulație nu poate fi exclusă din start, familia ia în calcul și posibilitatea ca Silvian Ciupercă să fi căzut în timp ce alerga și să se fi lovit fatal de o piatră aflată aproape de traseul lui.

Trupul lui Silvian Ciupercă urmează să fie supus necropsiei duminică, urmând ca luni să fie adus, probabil, la capela Catedralei Episcopale din Slobozia.

Traseul profesional

Potrivit EVZ, Silvian Ciupercă revenise de un an în Consiliul Județean Ialomița în funcția de consilier al actualului președinte, Marian Pavel, la scurtă vreme după ce el și colegii din compartimentele instituției au fost achitați definitiv de instanță într-un dosar penal în timpul instrumentării căruia a stat și după gratii.

„Cu deosebită întristare, vă anunț trecerea în neființă a celui care a fost Silvian Ciupercă! Președintele Ciupercă nu avea și nu are nevoie de o prezentare, „Ialomița dintotdeauna și pentru totdeauna” îl cunoaște căci renumele său de om corect îl preceda. Permanent în căutarea frumosului din fiecare dintre noi, fie că vorbim de stări sufletești, de comportament sau de dinamica socială și politică, acesta era ca un far în vreme de furtună, pentru toți cei cu care intra în contact”, a scris actualul lider al CJI pe Facebook.

Sursa: Camera Deputaților

Sursa: Camera Deputaților

Silvian Ciupercă, un influent lider PSD, a fost deputat în legislatura 2000-2004, ales în județul Ialomița pe listele partidului, iar anterior profesorul de matematică a fost ales primar în orașul Țăndărei, potrivit Adevărul. A fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Marea Britanie, Bolivia și Bosnia- Herțegovina. Ulterior, a fost șeful Consiliului Județean Ialomița, funcție ocupată timp de 10 ani.

În 2015, Silvian Ciupercă a fost reținut de procurorii DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu, alături de directorul Serviciului Achiziții din CJ, Cezar Vâlcan, într-un dosar ce viza intervenții la un consilier din Ministerul Sănătății și la conducerea ADR Sud Muntenia. În 1 iulie 2015, el a fost trimis în judecată de DNA, alături de alte 14 persoane, pentru:

  • luare de mită
  • două infracțiuni de folosirea influenței și autorității conferite de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a un folos necuvenit,
  • abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție
  • două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție
  • instigare la fals intelectual
  • complicitate la folosirea și prezentarea, cu rea-credință de documente, declarații false, inexacte sau incomplete, obținându-se pe nedrept fonduri europene

Potrivit procurorilor DNA, în luna ianuarie 2014, Silvian Ciupercă și-a folosit influența și autoritatea conferită de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=6493 , respectiv asigurarea postului de manager interimar în cadrul Spitalului județean Ialomița.

„Întrucât dorea înlăturarea din funcție a managerului căruia urma să îi expire mandatul și pentru a nu-i mai da acestuia posibilitatea să se înscrie la concursul pe postul de conducere, în luna ianuarie 2014, dar înainte de expirarea contractului de management, inculpatul Ciupercă Vasile Silvian a inițiat demersuri la Ministerul Sănătății, în vederea demarării unui control la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. În urma respectivului control se dorea și înlăturarea, consilierul juridic al Spitalului Județean Slobozia”, arătau procurorii.

Silvian Ciupercă a fost achitat definitiv, în august 2021, de Curtea de Apel București.

Mariana Predescu a absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste zece ani în mai multe redacții online din România. Face parte din echipa GÂNDUL.RO din 2020 și urmărește ... vezi toate articolele

Citește și