Fostul preşedinte al Georgiei, aflat la închisoare, intră din nou în greva foamei

Publicat: 21 02. 2022, 19:24
Mikheil_Saakashvili. sursa FOTO: Wikipedia

Fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, în prezent liderul opoziţiei, a anunţat luni că va intra într-o nouă grevă a foamei, pentru a protesta împotriva condiţiilor sale de detenţie, după greva de 50 de zile pe care a ţinut-o anul trecut.

„Încep o grevă a foamei”, a declarat Saakaşvili în faţa unui tribunal din Tbilisi, cerând să primească „îngrijiri medicale adecvate” în închisoare, scrie euronews.com.

Saakaşvili, care a condus această ţară din Caucaz din 2004 până în 2013, a fost arestat şi apoi plasat în detenţie în octombrie 2021, pentru a ispăşi o condamnare pentru abuz de putere, condamnare pe care el o califică drept politică.

Anul trecut, Saakaşvili a intrat într-o primă grevă a foamei pentru a denunţa plasarea sa în detenţie, grevă căreia i-a pus capăt după 50 de zile, pe 20 noiembrie, după ce a fost transferat într-un spital militar pentru a primi îngrijiri.

Fostul lider georgian, care are 54 de ani, a fost însă trimis din nou la închisoare pe 30 decembrie, în pofida îngrijorărilor anturajului său, care atenţionează că el este foarte bolnav.

Un consiliu al medicilor independent a anunţat în decembrie că fostul preşedinte georgian suferă de grave probleme neurologice, consecinţă, potrivit lor, a relelor tratamente la care a fost supus în detenţie.

Tocmai pentru a primi îngrijiri neurologice Saakaşvili a anunţat luni că intră într-o nouă grevă a foamei, precum şi pentru a denunţa decizia autorităţilor georgiene de a-l împiedica pe medicul său personal să-l viziteze în închisoare.

Arestarea lui Saakaşvili a exacerbat o criză politică ce a survenit după alegerile legislative din 2020, câştigate cu scor strâns de partidul puterii, Visul Georgian, şi pe care opoziţia le-a declarat fraudate.

Preşedinte prooccidental în perioada 2004-2013 şi considerat în prezent liderul opoziţiei, Saakaşvili a revenit în Georgia pe 1 octombrie după un exil de opt ani şi a fost imediat arestat. Apărătorii drepturilor omului acuză guvernul georgian că a făcut uz de urmăriri penale pentru a-i sancţiona pe opozanţii săi politici.