Reprezentanții Apelor Române Dobrogea-Litoral au transmis că au fost aduse cantități imense de alge pe plajele de pe litoralul românesc, în urma furtunilor puternice. Specialiștii au trasmis că au adunat, în cele trei zile de minivacanță de Sfânta Maria, aceeași cantitate de alege strânsă în toată luna iunie.
„În minivacanța de Sfânta Maria ne-am confruntat cu o înflorire a algelor pe întreg litoralul românesc în urma furtunilor care au dislocat masele de alge de pe adâncul mării și le-au adus la mal. În aceste zile au fost strânse aproape 3.000 de tone de alge. Aceeași cantitate a fost adunată în cursul lunii iulie 2022”, au transmis reprezentanții Apelor Române Dobrogea-Litoral, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestora, Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanța intervine pe toată linia ţărmului pentru colectarea algelor, aceste activități desfășurându-se, însă, doar noaptea.
„Pentru colectarea algelor, Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanța din cadrul A.B.A. Dobrogea – Litoral acţionează pe toată linia ţărmului, dar programul de desfășurare a acestor activități se desfășoară numai noaptea fiind condiționat de prezența turiștilor pe plajă. Astfel că, aceste lucrări nu se pot desfășura pe timpul zilei din motive de siguranță”, au precizat reprezentanții Apelor Române Dobrogea-Litoral.
Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanța, gestionează plajele din sudul litoralului românesc al Mării Negre, pe o lungime de peste 70 de km, cuprins între localitățile Corbu și Vama Veche, aparținând de 10 primării, se mai menționează în postarea reprezentanțiilor Apelor Române Dobrogea-Litoral.
Conform operatorilor din turism, aproximativ 200.000 de turiști au fost pe litoralul românesc, în minivacanța de Sfânta Maria.