FOTO| Ce note avea elevul Nicolae Ceaușescu în clasele primare. Dezvăluiri din copilăria dictatorului
La peste un secol de la naşter, numele dictatorului Nicolae Ceauşescu încă stârnește interesul românilor. Arhivele Naţionale ale României au publicat câteva documente mai puţin cunoscute din viața acestuia.
Cataloagele şcolare şi autobiografia primului preşedinte al României scot la iveală aspecte mai puțin cunoscute din viața dictatorului. Faptul că familia nu era printre cele mai sărace, deţinând „cam 10 hectare de pământ“, dar şi că tatăl dictatorului a făcut politică, fiind simpatizant liberal, iar unul dintre fraţi a fost „simpatizant legionar“ sunt aspecte dezvăluite chiar de Nicolae Ceauşescu în autobiografia pusă la dispoziţia cititorilor de către Arhivele Naţionale.
„Nicolae A. Ceauşescu a promovat clasa I cu media 8,26 şi clasa a II-a cu media 8,18“
Nicolae Ceaușescu a absolvit patru clase, la doar 11 ani plecând în Bucureşti şi lucrând apoi ca ucenic într-un atelier de cizmărie. A fost arestat de patru ori, ultima dată fiind şi condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare.
Conform extraselor din cataloagele aflate în fondul Arhivelor Naţionale – Serviciul Judeţean Olt, rezultatele din primii doi ani de şcoală nu au fost cele mai slabe. Media obţinută în clasa a II-a îl situa pe locul al treilea în ierarhia clasei în care erau înscrişi 25 de elevi.
„Studiile şi profesia liderului comunist sunt cunoscute. Mai puţin cunoscute sunt rezultatele sale şcolare. Cu ajutorul colegilor de la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Olt, vă punem la dispoziţie extrase din cataloagele Şcolii Primare Scorniceşti, care atestă faptul că Nicolae A. Ceauşescu a promovat clasa I cu media 8,26 şi clasa a II-a cu media 8,18, situându-se pe locul al treilea, într-o clasă în care erau înscrişi 25 de elevi“, se menţionează pe pagina oficială a Arhivelor Naţionale ale României.
Pe 26 ianuarie, zeci de nostalgici ai regimului comunist s-au strâns la mormântul lui Nicolae Ceaușescu din Cimitirul Ghencea.
Admiratorii lui Ceaușescu au venit la cimitir și cu steaguri cu stema comunistă, dar și cu tablouri cu chipul „celui mai iubit fiu al neamului”
„În fiecare an vin la mormântul tovarășului Nicolae Ceaușescu, am un deosebit respect față de dumnealui. A făcut foarte mult bine pentru această țară. A creat locuri de muncă, aveam fabrici și uzine, iar România era o țară foarte puternică și respectată. Românii aveau o siguranță, nu ca în ziua de azi”, a precizat, pentru Gândul, Daniel Burlacu (50 de ani), unul dintre nostalgicii regimului comunist.
Admiratorii lui Ceaușescu se strâng la mormântul fostului dictator și pe 25 decembrie
Nicolae Ceaușescu și soția sa, Elena, și-au găsit sfârșitul în 1989, chiar în ziua de Crăciun, când au fost executați într-o bază militară din Târgoviște.
De atunci, admiratorii lui Nicolae Ceaușescu se strâng în fiecare an la mormântul fostului dictator și pe data de 25 decembrie.
După mai bine de 20 de ani de la executare, rămășițele pământești ale cuplului Ceaușescu au fost deshumate, pentru recoltarea de probe ADN.
Deshumarea a fost făcută la cererea familiei, pentru a se stabili dacă rămășițele îngropate acolo aparțineau soților Ceaușescu.
Cel care a coordonat deshumarea a fost Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceaușescu.