FOTO | Condiții ca în Evul Mediu. Locuitorii unui sat din Dolj cară apă din pădure, de la un kilometru distanță

Publicat: 19 07. 2023, 13:38
Actualizat: 19 07. 2023, 14:11

În anul 2023, locuitorii unui sat doljean se luptă cu condiții de Evul mediul. Oamenii au o singura sursa de apă, însă nici măcar nu sunt siguri că este potabilă, respectiv un izvor într-o pădure.

Ca să ajungă acolo, locuitorii merg un kilometru pe jos. Primarul le-a amenajat un puț, dar apa este folosită pentru animale. Ca să ajungă la pânza freatică, aici ar trebui forate fântâni la peste 250 de metri adâncime.

Zilnic, 50 de familii din satul Teascul din Deal – care aparține comunei Argetoaia – merg peste un kilometru prin pădure pentru o găleată cu apă. Numai acolo este singura sursa de apă potabilă.

”Foarte greu, foarte greu ne descurcăm. Dar asta e. Mai avem noroc că mai venim cu căruța și luăm apă. Iarna, e vai de noi, alte posibilități nu avem”, spune o localnică.

Este satul cu cea mai mare problemă a alimentării cu apă”

Șansele ca locuințele să fie alimentate la sistemul public sunt foarte mici mici, pentru pânza freatică se află la o adâncime de 250 de metri și costurile sunt enorme, spun autoritățile.

”Este satul cu cea mai mare problemă a alimentării cu apă, fiind – așa cum ați văzut – așezat pe deal. Avem un studiu geologic și am putea găsi apă la 250 de metri adâncime. Noi am încercat și am rezolvat parțial, am forat un puț care funcționează, numai că nu este dotat cu stație de tratare și este pentru animale”, spune Mircea Beznă, primarul din Argetoaia.

Comuna Argetoaia are 12 sate și numără 4800 de locuitori.


Citește și:

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele de numire a noilor miniștri ai Muncii și Familiei, Simona Bucura-Oprescu și Natalia Intotero

VIDEO | Podul suspendat de la Brăila, un simbol național care necesită o identitate nocturnă. Au fost propuse trei variante pentru iluminare

Schimburi de noapte, soluția pentru finalizarea la timp a lucrărilor pe lotul 1 al A0. Cristian Pistol: ”Am solicitat creșterea ritmului de lucru”

EXCLUSIV | Bulgarii vor un al doilea pod peste Dunăre, la Giurgiu, iar BERD este interesată să investească. Cum este văzut proiectul de la București

De ce, când și cum crește nivelul mărilor? Dr. Florin Zăinescu: ”Zonele costiere ale marilor continente sunt expuse acestui risc”