FOTO | Miss Ucraina a fugit din calea războiului cu băiețelul ei. „Bombele explodau deasupra noastră, peste tot”
O fostă Miss Ucraina a descris calvarul prin care a trecut cu fiul ei pentru a scăpa din Kiev, bombardat de ruși, apoi din Ucraina. Ce a povestit Veronika Didusenko.
Veronika Didusenko, care a fost încoronată Miss Ucraina în 2018, a declarat că ea și fiul ei în vârstă de 7 ani au fost treziți în prima zi a invaziei de sunetele sirenelor, dar și de bombardamentele rușilor.
Veronika și băiețelul ei s-au alăturat imediat unui convoi de mii de oameni care au fugit din calea războiului.
„În călătoria mea, până la granița cu Ucraina, nu a existat niciun loc unde sirenele să nu sune, unde rachetele și bombele să nu explodeze deasupra noastră”, a declarat Veronika, potrivit huffpost.com.
Potrivit sursei citate, Didusenko și-a spus povestea în cadrul unei conferințe de presă desfășurată în biroul din Los Angeles al avocatului pentru drepturile femeilor, Gloria Allred.
Didusenko și fiul ei au ajuns în cele din urmă în Moldova, și au călătorit prin alte țări europene înainte de a ajunge la Geneva, Elveția. Didusenko a spus că a luat decizia „sfâșietoare” de a-și lăsa fiul acolo pentru a călători în Statele Unite, pentru a ține conferința de presă cu Allred.
„În acest moment, milioane de copii ucraineni și mamele lor tremură la fiecare sunet din stațiile de metrou”
„În acest moment, milioane de copii ucraineni și mamele lor tremură la fiecare sunet din stațiile de metrou și adăposturile anti-bombe. Și mai sfâșietor este că femeile nasc în astfel de condiții, în aceste adăposturi”, a spus Didusenko.
Ziua 15 de război
Joi este ziua 15 de război din Ucraina. Ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba a ajuns în Antalya, Turcia, pentru negocieri cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Președintele turc Recep Erdogan a spus că speră că „întâlnirea dintre miniștri va deschide calea către o încetare definitvă a focului”.