Prima pagină » Actualitate » FOTO – Nenorocire în Dâmbovița. Și-au pierdut copilul, în prag de sărbători. Micuțul a fost găsit fără viață, în casa cuprinsă de foc

FOTO – Nenorocire în Dâmbovița. Și-au pierdut copilul, în prag de sărbători. Micuțul a fost găsit fără viață, în casa cuprinsă de foc

FOTO - Nenorocire în Dâmbovița. Și-au pierdut copilul, în prag de sărbători. Micuțul a fost găsit fără viață, în casa cuprinsă de foc

Un copil a pierit marți dimineața în casa cuprinsă de flăcări. Tragedia s-a petrecut într-o localitate din județul Dâmbovița. Micuțul de un an a fost găsit de pompierii veniți să stingă flăcările. Sora lui, de 3 ani, a reușit să iasă la timp din locuință.

Incendiul a izbucnit la o locuință în localitatea Vișina. Imediat s-a dat alarma și la fața locului au ajuns pompierii cu două autospeciale și o ambulanță SMURD.

Incendiul cuprinsese deja întreaga locuință, la sosirea salvatorilor. În timpul operațiunilor de stingere, a fost găsit un copilul decedat într-o cameră din locuință. Minorul are 1 an, iar din primele date, în casă mai era și mama lui, o tânără de 20 de ani, și sora lui, de 2 ani, care a reușit să se salveze din calea flăcărilor.

Polițiștii au deschis o anchetă

Îngrozită de cele întâmplate, bunica acestora a suferit un atac de panică și primește îngrijiri medicale de la echipajul SMURD.

Pompierii au reușit să identifice focarele și au stins incendiul. La fața locului au ajuns și polițiștii care au demarat o anchetă pentru a stabili în ce circumstanțe a decedat copilul. Tot o anchetă va stabili și de la ce a pornit incendiul și cine era responsabil cu supravegherea micuților.

Vă recomandăm să citiți și:

Autor
Absolventă a Universității “Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Maya Radu are o vastă experiență în presa scrisă, televiziune și presa online. ... vezi toate articolele

Citește și