FOTO O statuie a Regelui Mihai a fost dezvelită la Londra

Publicat: 26 11. 2021, 08:51
Sursă foto: Facebook/Familia Regală

Un bust al Regelui Mihai a fost dezvelit la Londra, pentru a marca 100 de ani de la nașterea sa. La evenimentul organizat de Ambasada României a participat Principesa Margareta, custodele Coroanei. Statuia a fost realizată de sculptorul Valentin Tănase.

Sursă foto: Facebook/Familia Regală

La ceremonie au fost prezente personalități românești, printre care s-au numărat ES dl Andrew Popper, președintele Consiliului Regal român, dr. Jonathan Eyal, membru al Consiliului Regal, Sir George Iacobescu, soprana Nelly Miricioiu, jurnalistul Christian Mititelu, alături de personalități britanice precum președintele Asociației Britanice Paralimpice, directoarea Crucii Roșii londoneze, comandantul Colegiului Regal de Apărare, reverendul profesor Peter Galloway, potrivit unei postări a Familiei Regale a României de pe Facebook.

Sursă foto: Facebook/Familia Regală

În continuarea ceremoniei de dezvelire a bustului Regelui Mihai, participanții au luat parte la o recepție în saloanele Ambasadei României.

Sursă foto: Facebook/Familia Regală

În partea a doua a zilei, Custodele Coroanei și Principele Radu au avut o întâlnire cu ambasadorul României, Laura Popescu, în care au fost discutate proiecte pentru anul 2022, referitoare la sprijinirea marii comunități românești din Regatul Unit și la promovarea companiilor românești pe piața britanică.
Joi, Principesa Margareta și Prințul Duda au fost primiți de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii într-o vizită la Palatul Buckingham.