FOTO | Record de temperatură în România! În București au înflorit ghioceii

Publicat: 18 01. 2023, 14:51

București, 18 ianuarie – o zi de iarnă geroasă sau așa ar fi trebuit să fie. În schimb, în Capitală s-au înregistrat la orele amiezii  temperaturi de până la 21 de grade, un record absolut pentru această dată din calendar. 

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru municipiul București, valorile de temperatură anunțate fiind unele de final de mai.

Vremea se va menține extrem de caldă pentru a doua decadă a lunii ianuarie, cu temperaturi maxime de 20…21 de grade (valori termice cu peste 15 grade mai ridicate decât cele normale). Cerul va fi temporar noros iar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări (rafale în general de 40…50 km/h). Temperatura minimă din dimineața zilei de joi (19 ianuarie) va fi de 5…8 grade, anunță ANM.

Record de temperatură în România! Ghioceii au înflorit în București

Datorită căldurii din ultimele săptămâni, vestitorii primăverii s-au grăbit să înflorească în Capitală. În sectorul 3, între blocuri, ghioceii au înflorit semeți, pregătindu-se de venirea primăvarii, deși suntem abia în mijlocul iernii!

 

Vremea se răcește în zilele următoare

Chiar dacă miercuri vremea din Capitală poate fi confundată lejer cu o zi de mai, în zilele următoare, iarna își va face apariția din nou, la finalul lunii ianurie fiind așteptată chiar și o fulguială în București.