FOTO SATUL cu doar 71 de locuitori, considerat o „bijuterie medievală”, cumpărat cu 18 milioane de euro. Așezările au rămas neschimbate de secole
După ani de dialog cu locuitorii, satul medieval Trevalga din Cornwall a fost achiziționat de o firmă imobiliară din Regatul Unit, la prețul de 18 milioane de euro. Noul proprietar va trebui să conserve și totodată să reînvie spiritul medieval al satului considerat o adevărată „bijuterie pitorească”.
Așezările neschimbate de secole din acest comitat britanic găzduiesc un conac, șase ferme și 17 case. Cei 71 de locuitori sunt toți chiriași.
Până în 1959, satul a fost deținut de Gerald Curgenven. În testamentul său, absolventul fostei școli Marlborough a lăsat întreaga moștenire instituției de învățământ.
Prima tentativă de vânzare a proprietății datează de acum 13 ani. În urma protestelor locuitorilor, care au solicitat consultări legale, inițiativa a fost abandonată în totalitate.
În 2022, o comisie a decis că noii proprietari au respectat toate cerințele legale, iar proprietatea a fost reluată pe piață. Comunitatea a aflat abia în urmă cu câteva zile despre intenția de vânzare a satului.
William Pears Group (WPG), una dintre cele mai mari companii imobiliare din Regatul Unit, a achiziționat acest cătun cu suma de 18,5 milioane de euro.
Cei 71 de locuitori rămași speră că noul proprietar va investi în această proprietate și va reda viață întregului sat, potrivit b1TV.