FOTO ȘI VIDEO| Restaurant din Costinești, ATENTAT la sănătatea oamenilor, în plin sezon estival. „Viața consumatorilor nu se negociază!”

Publicat: 28 06. 2023, 13:11
Actualizat: 28 06. 2023, 13:17

Produse alimentare expirate, mizerie, peşte şi fructe de mare congelate, care nu aveau elemente din care să rezulte provenienţa, data producţiei şi cea a expirării. Toate aceste lucruri – care pun în pericol sănătatea și chiar viața consumatorului – au fost descoperite de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-un  restaurant din Costineşti, în plin sezon estival. „Sănătatea și viața consumatorilor, ca de altfel toate drepturile acestora, nu se negociază!”, a fost mesajul postat de Horia Constantinescu, președintele ANPC, după descoperirea neregulilor. 

Restaurantul a fost amendat cu 20.000 de lei şi închis temporar până la remedierea deficienţelor. De asemenea, va fi făcută propunere de închidere a unităţii pentru o perioadă de cel mult şase luni.

„Nu știu ce ar trebui să facem colegii mei și cu mine pentru a fi luați în serios de către fiecare operator economic”

„Așa cum v-am promis aseară, vă prezint acțiunea de la cherhanaua Pofta Pescarului, din Costinești. Dacă ești localnic de pe malul mării, atunci cu siguranță știi cum să chemi la tine peștii, fără a mai fi nevoie să-i capturezi. Numai așa se poate explica prezența unei cantități mari de pești fără acte.

Te duci pe malul mării, strigi pești, pești, pești, pești și aceștia sar în sac și se duc singuri în frigider. Condițiile de preparare și păstrare reprezintă, din punctul nostru de vedere, un atentat la sănătatea dumneavoastră, motiv pentru care, această locație, a fost și va rămâne oprită.

Nu știu ce ar trebui să facem colegii mei și cu mine pentru a fi luați în serios de către fiecare operator economic. Am mai tot spus-o și o voi repeta cu fermitate: sănătatea și viața consumatorilor, ca de altfel toate drepturile acestora, nu se negociază!”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC, într-un mesaj postat pe pagina sa de facebook.

ANPC a anunţat miercuri, că a făcut un control la restaurantul „Pofta Pescarului” din Costineşti, acolo unde comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au găsit mai multe probleme.

  • Astfel, în zona barului este utilizat un recipient pentru depozitarea deşeurilor menajere fără capac de protecţie;
  • un agregat frigorific avea acumulări masive de gheaţă şi impurităţi (neigienizat);
  • un congelator în care se depozita îngheţată avea insecte moarte la interior;
  • în zona blocului alimentar au fost găsite agregate frigorifice cu chedere deteriorate şi neigienizate (prezentau acumulări de impurităţi, resturi alimentare şi mucegai).

Alte nereguli constatate de echipele de control au fost:

  • utilizarea de vase pentru gătit şi ustensile cu grad avansat de uzură şi neigienizate;
  • camerele de frig unde erau depozitate materii prime şi preparate alimentare finite neigienizate;
  • lipsa graficului de monitorizare a temperaturii;
  • recipiente de depozitare a deşeurilor menajere fără capace de protecţie.
  • ANPC a mai descoperit produse alimentare fără elemente de identificare din care să rezulte data limită de consum; produse alimentare aflate în afara datei limită de consum.

CITIȚI ȘI:

VIDEO| ”Peștele este ținut putrezit”, constată un comisar ANPC într-un magazin Kaufland. Horia Constantinescu: ”Pot afecta viața”-DECLARAȚII EXCLUSIVE