Prima pagină » Actualitate » FOTO | Un bărbat din județul Vaslui, prins sub o placă de beton de patru tone. În ce stare se află

FOTO | Un bărbat din județul Vaslui, prins sub o placă de beton de patru tone. În ce stare se află

Un bărbat de 56 de ani din județul Vaslui, a fost prins sub o placă de beton de patru tone. Pompierii au intervenit de urgență și au reușit să-l salveze. El a fost transportat la spitale și are mai multe fracturi.

Au fost clipe de groază în localitatea Băcești, din județul Vaslui, când bărbatul a fost prins sub o placă de beton. La fața locului au mers autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui și Garda II Negrești.

De asemenea, a intervenit și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui.

„La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un bărbat peste picioarele căruia se prăbușise o placă de beton cu o greutate de peste patru tone. Victima era în stare de conștiență”, a transmis ISU Vaslui.

Bărbatul, în vârstă de 56 ani, a fost scos de sub placa de beton, având multiple fracturi (închise și deschise) la nivelul ambelor membre inferioare.

„Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui”, a adăugat sursa citate.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a întâmplat accidentul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
„Macron l-a trădat pe Merz și știe că va trebui să plătească”. Cum s-au inversat rolurile Franței și Germaniei în Uniunea Europeană
Cancan.ro
Marele absent de la înmormântare! Puțini se așteptau ca el să lipsească. În cea mai grea zi din viața ei, Mihaela Rădulescu a mai primit o lovitură dură de la viață
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani