Cel mai mare traficant de droguri din Columbia, Dairo Antonio Usuga, alias „Otoniel”, a fost extrădat în Statele Unite, unde va fi judecat de un tribunal din New York, a anunțat președintele columbian Ivan Duque.
Șeful clanului del Golfo „nu poate fi comparat decât cu Pablo Escobar”, un celebru traficant de droguri și co-fondator al cartelului din Medellin, împușcat de poliție în 1993, a spus șeful statului columbian, citat de France 24.
„Este cel mai periculos traficant de droguri din lume, ucigașul liderilor sociali și al poliției, un violator de copii și de adolescenți. Astăzi triumfă legalitatea, statul de drept, forța publică și justiția”, a transmis șeful statului columbian.
Quiero informar que fue extraditado Dairo Antonio Úsuga alias ‘Otoniel’; el narcotraficante más peligroso del mundo, asesino de líderes sociales y policías, abusador de niños, niñas y adolescentes. Hoy triunfan la legalidad, el Estado de Derecho, la #FuerzaPública y la justicia. pic.twitter.com/K66UhJuWkE
— Iván Duque 🇨🇴 (@IvanDuque) May 4, 2022
„Otoniel”, în vârstă de 50 de ani, a fost arestat pe 23 octombrie în nord-vestul țării în timpul unei vaste operațiuni militare. El a fost urmărit penal pentru trafic de droguri din 2009 într-un dosar deschis de tribunalul New York.
Presa locală a difuzat imagini cu un convoi de vehicule blindate, escortate de polițiști puternic înarmați, îndreptându-se spre aeroportul din Bogota. Președinția a publicat și fotografii cu „Otoniel”, încătușat și în jachetă gri, la bordul unui avion de mici dimensiuni, cu puțin timp înainte de decolarea aeronavei.
Rudele victimelor lui Otoniel ceruseră „suspendarea” extrădării, considerând că această procedură ar „scăpa de răspunderea în fața justiției a unui lider paramilitar care a comis crime împotriva umanității în țara noastră”. Ei și-au invocat dreptul de a cunoaște adevărul și de a primi despăgubiri.
Dar justiția columbiană a dat în sfârșit undă verde extrădării sale, a declarat pentru AFP echipa de apărare a lui Dairo Antonio Usuga.
Cu toate acestea, odată cu executarea pedepsei în Statele Unite, șeful Clanului del Golfo „se va întoarce în Columbia pentru a plăti pentru toate crimele comise în țara noastră”, a asigurat șeful statului columbian. De asemenea, el a „mulțumit” Curții Supreme, Consiliului de Stat, precum și JEP (o jurisdicție specială care investighează conflictul armat din Columbia) „pentru că au evitat manipulările intenționate ale acestui criminal care încerca să evite această extrădare”.
Perioada de detenție a baronului drogurilor la Bogota a fost marcată de mai multe incidente și controverse.
Înregistrările declarațiilor sale în fața Comisiei Adevărului, organismul care investighează încălcările drepturilor omului în timpul conflictului armat din Columbia până la semnarea acordului de pace din 2016, au fost furate de persoane necunoscute.
Poliția columbiană a întrerupt, de asemenea, o audiere pentru „Otoniel”, spunând că suspectează o tentativă de evadare.
La rândul său, publicația independentă Cambio estimase că anumite persoane ar fi vrut să-l reducă la tăcere pe traficantul de droguri, care ar fi declarat în timpul audierilor că armata a continuat să lucreze în complicitate cu paramilitarii de extremă dreapta în anumite regiuni ale țării.
Potrivit presei, citând un document JEP, „Otoniel” a acuzat 63 de persoane printre care un fost ministru, un fost director național al serviciilor de informații, șase foști guvernatori și patru foști membri ai Parlamentului.
În cinci decenii de război împotriva drogurilor susținut de Statele Unite, Columbia a ucis sau capturat mai mulți baroni ai drogurilor, cel mai cunoscut publicului larg fiind Pablo Escobar căruia i-a fost dedicat un serial de televiziune.
Dar țara rămâne cel mai mare producător mondial de cocaină, iar Statele Unite ale Americii principala piață de vânzare a lor.