FOTO & VIDEO / Cele mai frumoase imagini cu Angela Similea. Artista, simbol al eleganței și rafinamentului

Publicat: 02 08. 2023, 12:30

Angela Similea, în vârstă de 77 de ani, a cucerit pe toată lumea atât cu talentul său, cât și cu frumusețea extraordinară, fiind un simbol al eleganței și rafinamentului.

Angela Similea face parte din generația de aur a muzicii ușoare românești. Este una dintre cele mai iubite artiste din România. Primul succes artistic îl obține odată cu premiul II de la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur”, din 1970, când a obținut Cerbul de Argint pentru interpretarea cântecelor „După noapte, vine zi” și „Amurgul”. De-a lungul anilor, renumita cântăreață a lansat numeroase melodii care s-au bucurat de mare succes la public, a apărut în emisiuni de televiziune, musicaluri și filme.

Angela Similea a fost căsătorită de patru ori: cu Andi Constantin, Sorin Movileanu, Jan Hilgen și Victor Surdu. Din cea de-a doua căsnicie, artista are un băiat, Sorin. Jan Hilgen și Angela Similea au fost căsătoriți între anii 1974 și 1991. După separarea de Angela Similea, acesta s-a recăsătorit cu Sanda. Jan Hilgen a încetat din viață în toamna anului 2021.

Angela Similea a impresionat publicul nu doar cu vocea sa cu totul specială, ci și cu frrumusețea extraordinară. Aparițile sale au fost mereu deosebite, artista fiind un simbol al eleganței și rafinamentului. La 77 de ani, îndrăgita cântăreață este la fel de atrăgătoare ca la începutul carierei sale.

Angela Similea s-a iubit cu Florin Piersic

În anii ’80, renumitul actor Florin Piersic și celebra cântăreață Angela Similea au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri pe scenă. Relația lor, însă, a existat și dincolo de lumina reflectoarelor. Despre idila dintre Florin Piersic și Angela Similea s-a vorbit multă vreme, însă abia în urmă cu câțiva ani actorul a făcut declarații despre povestea de dragoste dintre ei.

„Cu Angela am fost într-un amor nebun. Luni întregi am plecat cu ea în deplasari şi era imposibil să nu avem ceva, mai ales că Similea era foarte frumoasă şi dorită de toţi. Era cel mai mare trofeu, cum ar fi Angelina Jolie acum. La început ne şicanam, apoi am început să ne apropiem din ce în ce mai mult, ne mai şi pipăiam, până ne-am cuplat de tot. A fost o ”lipitură” în toata regula, o poveste de dragoste frumoasă, de care, acum, îmi aduc aminte cu plăcere“, dezvăluia Florin Piersic pentru wowbiz.ro.

Cu toate acestea, actorul nu s-a căsătorit cu ea. Angela Similea era măritată pe atunci cu olandezul Jan Hilgen, iar Florin Piersic cu Anna Szeleş. „Nu am avut un amor cu ea ca să doresc să mă despart de soţia mea de atunci, Anna Szeleş. Eu am iubit-o pe Angela şi am avut unele momente în care am simţit că ea ar fi făcut orice ca să rămână cu mine“, mai spunea Florin Piersic, potrivit adevarul.ro.

FOTO: Facebook Angela Similea; capturi video YouTube