Opt persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc duminică dimineața în județul Iași. Printre victime se află și doi copii, de 4, respectiv 9 ani. Toți cei implicați în accident au ajuns la spital.
Forțe de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași au intervenit, duminică, dimineața, la un accident rutier în localitatea ieșeană Moțca.
„În urma evenimentului rutier au rezultat 8 victime, toate conștiente, neîncarcerate, dintre care sunt 2 minori”, precizează ISU Iași.
Copiii implicați în accident au 4, respectiv 9 ani.
Toate victimele au fost duse la spital, menționează sursa citată.
La locul evenimentului rutier au acționat două autospeciale de intervenție și stingere cu module de descarcerare, trei echipaje de prim ajutor calificat și trei ambulanțe de la SAJ.
Traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers de către echipajele poliției rutiere sosite la locul evenimentului rutier.
Al doilea accident cu victime multiple în acest weekend
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri și un echipaj medical. Echipajele sosite la locul accidentului au constatat că sunt 2 autoturisme implicate, 7 victime, conștiente, și nu a fost nevoie de încarcerare.
Dintre cele 7 victime, 6 au fost transportate la spital de către echipajele medicale, una dintre victime a refuzat transportul la spital, a transmis ISU Iași.
România, locul unde au loc cele mai multe accidente
România e campioana accidentelor cu victime în UE, urmată la mică distanță de Bulgaria. Pe scurt, la noi mor cei mai mulți oameni ca urmare a accidentelor.
Doar 5% din accidentele rutiere din România au loc noaptea, cam 20% pe înserat iar trei sferturi dintre ele „se întâmplă”pe timp de zi, în condiții de luminozitate deplină.
De asemenea, doar un accident din 5 are loc pe carosabil „cu probleme” (umed sau înghețat), restul de 4 accidente din 5 au loc pe carosabil perfect uscat.
După zilele săptămânii, vinerea este cea mai riscantă, înregistrându-se cele mai multe ciocniri pe șosea. Iar ca lună din an, august, iulie și septembrie sunt în topul accidentelor.
Sub 10% din accidente au avut loc sub influența alcoolului, potrivit datelor oficiale, iar dintre acestea, numărul șoferilor care au consumat alcool la volan și au produs un accident este egal cu numărul pietonilor și bicicliștilor beți.