FOTO-VIDEO | Incendiu violent la o casă din centrul Capitalei. Un bărbat imobilizat la pat a fost evacuat

Publicat: 07 05. 2022, 12:31
Actualizat: 07 05. 2022, 13:20

Un incendiu violent are loc, sâmbătă, la o casă din centrul Capitalei. Pompierii acționează pentru stingerea flăcărilor atât din interior, cât și din exterior.

UPDATE: Nu există persoane rănite

Suprafața afectată este de 750 de metri pătrați. Incendiul a fost lichidat, transmite ISU București.

La fața locului se află 19 autospeciale, 3 SMURD, 2 autoscări, Detașamentul Special de Salvatori.

Nu sunt persoane rănite, precizează salvatorii.

„Am evacuat din clădire un bărbat imobilizat la pat. Este în afara oricărui pericol”, precizează sursa citată.

Sursa: ISU București

ȘTIRE INIȚIALĂ

Sunt afectați 300 de metri pătrați, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București.

Conform sursei citate, incendiul are loc pe Strada Baia de Fier din București, în apropiere de zona Unirii.

„Se degajă mult fum de la nivelul acoperișului. Se acționează pentru stingerea incendiului și protejarea vecinătăților. Se acționează atât de la exterior cu autoscară, cât și din interior”, transmit pompierii din Capitală.

Sunt posibilități de extindere a incendiului, se acționează și pentru protejarea vecinătăților.

Clădirea are deschidere stradală aproximativ 40 de metri, precizează sursa citată anterior.

„Pentru acest incendiu au fost alertate 15 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 2 SMURD, Descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori”, conform ISU București.