FOTO, VIDEO | Migranți găsiți ascunși în două mașini în Vama Nădlac. Șoferii, cetățeni români, au fost reținuți
Polițiștii de frontieră au descoperit luni, la Vama Nădlac, două autoturisme în care se ascundeau opt migranți care încercau să traverseze în mod ilegal granița României cu Ungaria.
Este vorba despre opt cetățeni din Sri Lanka, aflați în două autoturisme conduse de cetățeni români, aceștia din urmă fiind acum cercetați pentru trafic de migranți.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat în două autoturisme, ascunşi pe banchetele din spate şi în portbagaje, opt cetăţeni din Sri Lanka care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Şoferii autovehiculelor, doi cetăţeni români, sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.
În data de 21.05.2023, în jurul orei 22.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetăţeni români, în vârstă de 26, respectiv 36 de ani. Bărbaţii conduceau două autoturisme înmatriculate în România”, transmite Poliția de Frontieră.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra celor două autovehicule. Astfel, în ambele mijloace de transport au fost descoperiţi, ascunşi în portbagaje și pe bancheta din spate a acestora, sub diverse obiecte vestimentare, în total, opt cetățeni străini.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, care au intrat legal în România.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferii români și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii srilankezi depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.