Fratele cel mic al lui Ovidiu Neveu a fost prins în flagrant, joi seară, de polițiștii bucureșteni, după ce l-a șantajat pe președintele Federației Române de Kempo (FRK), Amatto Zaharia. Obiectul șantajului ar fi fost o presupusă înțelegere prealabilă între Neveu și Yamatto Zaharia, fiul președintelui FRK, în legătură cu un meci de MMA pe care cei doi l-au avut în cadrul unei gale organizate de promoția RXF.
Pavarotti, fratele mai mic al lui Ovidiu Valentin Preducă, cunoscut în lumea sporturilor de contact sub numele de Neveu, a fost încătușat de polițiștii Serviciului Grupări Infracționale Violente (SGIV) din cadrul Poliției Capitalei.
Surse judiciare au dezvăluit, în exclusivitate pentru Gândul, că la scurt timp după ce, în 24 septembrie, Neveu a pierdut în fața lui Yamatto Zaharia în cușca de MMA, într-un meci organizat de RXF, atât Ovidiu Neveu, cât și doi dintre frații săi, Pavarotti și Sergio, l-ar fi contactat pe tatăl lui Yamatto Zaharia și i-ar fi spus că, dacă nu primesc suma de 200.000 de euro, vor face publice mai multe înregistrări audio din care s-ar fi putut înțelege că meciul a fost aranjat pentru ca Neveu să piardă în repriza a doua.
Mai mult, Ovidiu Neveu ar fi arătat și mai multe înregistrări ale unor discuții pe care le-ar fi purtat cu fostul mare luptător, deputatul Daniel Ghiță. Acesta, spun sursele Gândul, le-ar fi cerut în mod insistent copii ale presupuselor înregistrări cu Amatto și cu fiul acestuia, pentru a-i denigra, în condițiile în care între el și președintele Federației Române de Kempo există o veche relație de dușmănie.
Surse apropiate anchetei au dezvăluit că înregistrările invocate de Neveu și cei doi frați ai lui ar conține discuții legate de organizarea meciului. Ovidiu Neveu i-ar fi cerut lui Amatto Zaharia să-l lase și pe el să lovească, pentru ca show-ul să fie mai atractiv, iar el urma să piardă.
Amatto Zaharia ar fi anunțat Poliția, iar anchetatorii au pus la cale toate detaliile flagrantului. Sursele Gândul au precizat că Amatto Zaharia ar fi negociat cu Pavarotti și i-ar fi spus că nu poate să-i dea toți banii pentru că nu-i are. În acest sens, i-ar fi comunicat că ar putea să-i dea doar o primă tranșă în valoare de 20.000 de euro. Fratele lui Neveu a fost de acord, dar i-ar fi dat termen până joi să achite prima sumă de bani.
Așa cum era stabilit, bărbatul a venit să-și ia plicul, însă nici nu bănuia că bancnotele au fost marcate de polițiștii SGIV, care l-au imobilizat la scurt timp după ce i-a băgat în buzunar.
Tânărul a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, iar la finalul audierilor a fost reținut pentru 24 de ore, fiind dus încătușat în Arestul Capitalei.
În cursul zilei de vineri vor fi interogate și alte persoane implicate, au precizat pentru Gândul sursele apropiate anchetei.
Referitor la informațiile vehiculate pe marginea acestui dosar, Daniel Ghiță a declarat pentru Gândul: ”Eu nu am nicio legătură cu acest caz! Nu-l cunosc pe Neveu, nici pe fratele său, nici nu sunt de acord cu show-ul RXF. Am auzit că dețin înregistrări unde sunt detaliate acte grave de corupție ale domnului Zaharia, blaturile Neveu – fiul său Yamato Zaharia, manipulare paruri, etc. Se pare că în aceste înregistrări sunt eu denigrat. Eu am depus pe numele lui Amato Zaharia dosar penal la Parchetul General pentru amenințare cu moartea și acte grave de corupție la DNA, dosar penal 6265/P/2024. Am cerut desfiintarea Fed Ilegală Kempo la Tribunalul București. L-am dat în judecată pe Amato Zaharia unde i-am cerut 2 mil de lei daune morale, pentru denigrările aduse public la adresa mea și a familiei mele. Aștept ancheta procurorilor și am încredere în decizia judecătorilor. Așa am sfătuit pe toată lumea: Dacă aveți cunoștințe de acte de corupție, să le dați la DNA, DGA, DGPI”.
CITEȘTE ȘI:
ANCHETĂ de amploare. Poliția Română CONFIRMĂ rețeaua de troli și anunță PRIMUL dosar penal