Frații Alexandru și Radu Mazăre pot participa la înmormântarea mamei lor
Frații Mazăre au primit aprobarea să iasă din închisoare pentru a participa la slujba de înmormântare a mamei lor, Gabriela Mazăre.
Conducerile penitenciarelor au fost de acord ca Alexandru și Radu Mazăre să iasă din închisoare luni, 16 mai, pentru a lua parte la înmormântarea mamei lor, luni, de la ora 13.00. Slujba se va ține la o biserică din Mamaia Sat.
Gabriela Mazăre a decedat pe 13 mai, la trei zile după ce Alexandru Mazăre a fost condamnat la trei ani de închisoare marți.
Mihai, fratele lui Radu și Alexandru Mazăre, mărturii despre moartea mamei: „Pur și simplu i s-au epuizat toate resursele psihice și organice, anatomice, și organismul dânsei a cedat”
Mihai, fratele lui Radu și Alexandru Mazăre, a declarat, sâmbătă, la trei zile de la decesul mamei lor, că organismul ei „pur și simplu a cedat”, după trei ani de supărare din cauza situației lui Radu Mazăre și la scurt timp de la condamnarea și încarcerarea celui de-al doilea fiu.
„Mama suferea de mult de ce s-a întâmplat cu Radu, care e de 3 ani în detenție, și de data asta nu a mai făcut față, nu a rezistat. Pur și simplu i s-au epuizat toate resursele psihice și organice, anatomice, și organismul dânsei a cedat. Legat de sentința celui de-al doilea frate, nu știu dacă e relevant ce a spus dânsa. A reacționat și ea ca orice mamă”, a declarat Mihai Mazăre, în exclusivitate la Realitatea Plus.
Alexandru Mazăre a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare
Fratele lui Radu Mazăre, Alexandru Mazăre, a fost condamnat definitiv, marți, la 3 ani de închisoare cu executare. Sentința a fost dată de instanța supremă în dosarul ce vizează cartierul Henri Coandă din Constanța. În cazul fostului primar PSD al Constanței, judecătorii au decis încetarea procesului penal.
După condamnare, Alexandru Mazăre a fost dat în urmărire națională deoarece nu a fost găsit acasă de polițiștii care s-au deplasat la domiciliul său. Cu toate acestea, la câteva ore după ce nu a fost găsit acasă, el s-a prezentat la sediul Serviciului de Investigații Criminale.
Alexandru Mazăre urmează a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova.