Fură sau fuseră?
Mă tot uit la ştiri, la aşa-numitele breaking news-uri, şi mă gândesc: cât de caraghios arată cei care, de la un pupitru înalt, de pe tocuri mereu urcate prea sus, reclamă hoţii şi hoţiile, după ce, ne amintim cu toţii, sau atâţia câţi mai au memorie şi decenţă, acum patru ani, fix aceleaşi mâini intrau în saci, spre a rezolva ceea ce voinţa poporului nu reuşise să rezolve.
Nu-i bine când hoţii sunt ceilalţi, când ne simţim păcăliţi, când credem – sau vrem să credem – că suntem victime ale unor nedreptăți crase, nu-i plăcut să ni se ia din buzunar, să ne simțim jefuiți ziua în amiaza mare, să spunem cu voce tare și pițigăiată că lucrurile nu merg drept, că furtul nu poate fi legalizat prin nepăsare, iar cei din jur să se prefacă, pur și simplu, că nu aud, că nu văd, că nu știu, că nu le pasă.
Ei, bine, noi asta trăim aproape în fiecare zi, de când simțim că orașul nostru nu mai e ținut de mână de nimeni, că țara noastră nu mai are oglinzi care să îi arate adevărul, că viața noastră nu ne mai aparține.
Aștept, în primul rând al sălii arhipline, și eu, ca atâția alții, deznodământul acestui spectacol de prost-gust, care nu e, din păcate, la prima reprezentație. Și mă gândesc, pentru a mia oară, dacă vreodată vom învăța ceva din tot ce se vede în jur, dacă vreun astfel de cutremur – mic și neînsemnat, desigur – va reuși cumva să ne trezească la realitate și să ne scoată, măcar de data viitoare, din casă, pentru vot, pentru alegeri cât se poate de corecte, pentru exercitarea unui drept care a devenit, de la o vreme, o corvoadă pentru mulți.
„Nu pot ei fura cât putem noi vota”, spunea doamna de la unu, înainte de duminica cu peripeţii care şi astăzi o supără, o agită până la isterie. Ei, bine, dacă ne luăm după reclamaţiile pe care le face de trei zile încoace, de când au apărut primele rezultate parţiale oficiale, cu tot mai puţin rímel la ochi şi cu tot mai puţină credibilitate în glas, pare că fie nu au votat destul oamenii dumneaei, fie s-a putut fura mai mult decât era aşteptat, în ani în care tehnologia atât de avansată ar trebui să vină în sprijinul autorităţilor pentru ca fraude, atunci când ele chiar există, să nu mai poată fi duse la bun sfârşit.
Tot cu sacii, tot cu ştampila, tot cu buletinele din hârtie, tot cu câte un şef de secţie de votare care adoarme înainte de fluierul final. Evoluăm? Desigur! Dar numai acolo unde ne convine, numai acolo unde – să facem un scurt exercițiu de imaginație – nu se stabilește „legea” pe rând: anul ăsta tu, mandatul viitor eu, apoi iarăşi tu, apoi, desigur, din nou eu.
Numai să nu greșiți deodată, doamnelor, domnilor! Că atunci nu mai înţelegem nimic, nu mai rămâne nimic după amărâtul nostru vot: ni-l rupeţi pe din două şi apoi urlaţi unii la alţii, căutând vinovatul. Ce nebunie! Ce realităţi defecte!
Citește și: