Furtunile au făcut prăpăd în șase județe. IGSU a intervenit în 15 localități în ultimele 24 de or
În ultimele 24 de ore, furtunile au afectat 15 localități din șase județe din țară, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a intervenit pentru evacuarea apei din case și îndepărtarea copacilor doborâți.
Este vorba despre localități din județele Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Harghita, Suceava și Vaslui.
În localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, circa 240 de gospodării au suferit pagube din cauza grindinei. În judeţul Bacău, traficul pe DN 2 a fost îngreunat din cauza apei şi a aluviunilor de pe şosea, arată news.ro.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), pompierii salvatori au intervenit, în ultimele 24 de ore, la peste 1.700 de situaţii de urgenţă înregistrate în întreaga ţară.
În acest interval de timp, echipajele SMURD au derulat 1.394 de misiuni, dintre care 1.391 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor şi 3 pentru descarcerare. În urma acestor intervenţii, peste 1.400 de persoane au fost asistate medical.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, pompierii au acţionat pentru localizarea şi stingerea a 62 de incendii izbucnite la nivel naţional, prevenind extinderea flăcărilor la vecinătăţi şi limitând pagubele materiale.
Sute de operațiuni IGSU
Totodată, ei au intervenit la 250 de operaţiuni în sprijinul comunităţilor, printre care se numără salvarea persoanelor din medii ostile vieţii şi alte situaţii de urgenţă care puteau pune în pericol viaţa şi bunurile cetăţenilor.
În plus, de marţi, de la ora 7.00, până miercuri, la aceeaşi oră, în contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate, s-au înregistrat efecte în 15 localităţi din 6 judeţe (Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Harghita, Suceava şi Vaslui), unde echipajele operative au acţionat pentru evacuarea apei din 5 case, o anexă, 19 curţi, un beci, de pe o stradă, cât şi pentru degajarea a 7 copaci prăbuşiţi pe carosabil.
În această perioadă, din cauza grindinei, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost afectate aproximativ 240 de gospodării, fără a fi înregistrate victime. Pagubele produse locuinţelor au constat în avarierea acoperişurilor, ferestrelor şi a izolaţiilor exterioare.
De asemenea, în localitatea Răcăciuni din judeţul Bacău din cauza acumulării de apă şi aluviuni pe carosabil, traficul rutier pe DN 2 s-a desfăşurat cu dificultate pe o bandă de mers.
În ceea ce priveşte avertizarea populaţiei, în acest interval, au fost transmise 44 de mesaje RO-ALERT pentru informarea cetăţenilor şi luarea măsurilor de autoprotecţie. Cele mai multe dintre acestea (33) au semnalat posibilitatea producerii unor efecte ale fenomenelor hidrometeorologice periculoase, în localităţi din judeţele Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Susceava, Timiş, Vrancea şi Vaslui.
Sursa foto: ISU