Furtunile continuă în România! Meteorologii au emis un nou COD GALBEN de ploi, descărcări electrice și grindină
Furtunile continuă în România! Meteorologii au emis un nou cod galben de ploi, descărcări electrice și grindină valabil în mai multe județe din vestul și nordul țării.
În intervalul 23 mai, ora 10 – 23 mai, ora 23, în Banat, Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali, în vestul Transilvaniei și local în Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Prognoză meteo pentru Capitală
Vremea va fi uşor instabilã. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua, când vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimã va fi de 11…14 grade. Presiunea atmosferică va fi în creştere.
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni
Săptămâna 27 mai – 3 iunie
În săptămâna 27 mai – 3 iunie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de normele climatologice ale perioadei în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în vest, nord și local în centru.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele de deal și de munte.
Săptămâna 3 – 10 iunie
În săptămâna 3 – 10 iunie, mediile valorile termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, dar mai ales în regiunile sudice și estice.
Săptămâna 10 – 17 iunie
În săptămâna 10 – 17 iunie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste mediile climatologice ale perioadei la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice și estice.
Regimul pluviometric va fi ușor deficitar local în sudul și estul teritoriului și apropiat de cel specific pentru această perioadă în rest, au precizat meteorologii.
Citește și:Prognoza METEO actualizată. Cum va fi vremea până la începutul lunii iunie
Sursa foto: Shutterstock