Gabriel Resources anunță, printr-un comunicat de presă trimis GÂNDUL, că respinge ferm decizia dată de tribunalul de la Washington și că aceasta este în profundă contradicție cu hotărârea luată de doi dintre cei trei arbitri care s-au pronunțat, adăugând că ia în calcul varianta de contestație pe o cale extraordinară de atac.
„Compania respinge cu tărie decizia majorității, care este întrutotul inconsistentă cu orice evaluare obiectivă a probelor prezentate în acest caz, așa cum este demonstrat de către opinia separată convingătoare a unuia dintre arbitri”, spun cei de la Gabriel Resources.
Împreună cu avocații săi, compania va analiza decizia Tribunalului, care timp de 20 de zile e confidențială, și au acces la motivația penală doar părțile, și spune că ia în calcul varianta de a contesta decizia pe o cale extraordinară de atac pe care o mai are la dispoziție.
″Considerăm decizia majorității ca fiind profund eronată. Așa cum a fost recunoscut de către arbitrul care a făcut opinie separată, interferența politică susținută a Guvernului României în drepturile contractuale ale Gabriel Resources a împiedicat dezvoltarea proiectului minier, deținut în parteneriat cu statul român. Vom avea nevoie de timp pentru a ne evalua opțiunile, dar ne grăbim să ne exprimăm sincera apreciere față de acționarii noștri pentru sprijinul lor neabătut și pentru răbdarea de care au dat dovadă de-a lungul acestei proceduri îndelungate. De asemenea, vrem să ne exprimă recunoștința față de munca extraordinară a managerilor și angajaților noștri, din România și din afara ei, care și-au dedicat o parte semnificativă din cariera lor dezvoltării proiectului, cu credința sinceră că acesta este în interesul țării″, a declarat Anna EL-Erian, președintele Consiliului de Administrație al Gabriel Resources.
CITEȘTE ȘI: