Gabriela Firea, acuzații grave la adresa lui Nicușor Dan: „Au murit oameni cu zile”

Publicat: 04 11. 2021, 15:14
Foto EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

Fostul edil al Capitalei, Gabriela Firea, îl acuză pe actualul primar, Nicușor Dan, că „a stopat” testarea gratuită din București, iar din acest motiv au murit foarte mulți oameni.  

„Fără indolenți în funcții publice! Câți oameni ar fi fost acum în viață, și câți nu ar fi trecut prin stresul și neplăcerile infectării – unii cu sechele pe viață -, dacă noul primar general «de dreapta» nu ar fi STOPAT testarea GRATUITĂ extinsă a profesorilor, elevilor, șoferilor de autobuz, asistenților sociali, sportivilor, lucrătorilor din termoficare, funcționarilor de la ghisee, cei în relație directă cu publicul? Mulți, foarte mulți!”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Fostul edil al Capitalei mai spune că i-a lăsat actualului primar aparatură și personal instruit pentru pandemia de Covid-19.

„I-am lăsat aparatură, teste, personal instruit, spital covid”

„Au murit oameni cu zile pentru că nu a fost pregătit valul 4 nici la nivel de guvern, nici de către primărie, cum am procedat la debutul pandemiei, când eram primar general.

I-am lăsat aparatură, teste, personal instruit, spital covid, circuite în toate celelalte spitale ale primăriei. Și pentru noua boală, dar și pentru pacienții care au alte suferințe.

Praful s-a ales de tot! Dl Nicușor a constatat că «s-a terminat pandemia»! Așa «terminată», a omorât și chinuit atâția oameni! Nepăsarea, lipsa oricărui sentiment de grijă pentru ceilalți ucid oameni!”, mai scrie Gabriela Firea.