Gabriela Firea: „Au fost distribuite primele vouchere în programul pentru creșterea natalității”
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse anunță că primele vouchere în programul pentru creșterea natalității au ajuns la femeile care au solicitat sprijinul.
Într-o postare pe Facebook, Gabriela Firea afirmă că s-au distribuit primele tichete de sprijin financiar.
Gabriela Firea: „Sprijin în valoare de 15.000 de lei”
„Am înmânat tichetele către 10 doamne care și-au pus toate speranțele în proiectul nostru. Sute de tichete vor fi transmise prin poștă”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.
Fostul primar al Capitalei arată că în România, potrivit studiilor recente, un cuplu din cinci se luptă cu infertilitatea. „Am primit până acum peste 8.100 de solicitări din partea cuplurilor sau femeilor care se luptă cu infertilitatea. 350 de dosare au fost deja declarate eligibile, iar voucherele vor fi trimise prin poștă, dar nu înainte ca solicitanții să semneze contractul cu ministerul”.
Sprijinul financiar oferit celor care au depus dosarul este în valoare de „15.000 de lei, acordat de Guvernul României, prin Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Banii ajung la beneficiari sub forma a două vouchere: un tichet în valoare de 5.000 de lei pentru tratamentul medicamentos, din rețeaua farmaciilor partenere, și un al doilea voucher, în valoare de 10.000 de lei, pentru procedura de embriotransfer, dacă medicul consideră că prima etapă este un succes”.
„În continuare, primim dosare și avem resurse suficiente pentru a ajuta mii de cupluri. De asemenea, avem garanția colegilor din coaliția de guvernare și de la Ministerul de Finanțe că vom avea resurse suplimentare dacă va fi nevoie” – Gabriela Firea