Prima pagină » Actualitate » UPDATE | Gabriela Firea, după ce a fost audiată la Parchetul General în calitate de martor: „Este vorba despre delegarea atribuțiilor pentru zilele de 11 și 12 august 2018 pentru domnul viceprimar Aurelian Bădulescu”

UPDATE | Gabriela Firea, după ce a fost audiată la Parchetul General în calitate de martor: „Este vorba despre delegarea atribuțiilor pentru zilele de 11 și 12 august 2018 pentru domnul viceprimar Aurelian Bădulescu”

UPDATE | Gabriela Firea, după ce a fost audiată la Parchetul General în calitate de martor: „Este vorba despre delegarea atribuțiilor pentru zilele de 11 și 12 august 2018 pentru domnul viceprimar Aurelian Bădulescu”

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a ajuns – miercuri seara – la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (cunoscut și sub denumirea de Parchet General), unde va fi audiată în calitate de martor într-un dosar penal care îl vizează pe viceprimarul Aurelian Bădulescu, în legătură cu evenimentele din 10 august 2018.

UPDATE – Gabriela Firea, după ce a fost audiată la Parchetul General: „E vorba de delegarea atribuțiilor din partea mea”

Gabriela Firea a fost audiată aproximativ două ore la Parchetul General, în calitate de martor, în legătură cu evenimentele din 10 august 2018, într-un dosar constituit în anul 2018, după o plângere depusă de activistul Cristian Dide față de fostul viceprimar Aurelian Bădulescu.

„Da, am dat declarații în calitate de martor. Vă dați seama că nu pot da toate detaliile dosarului. E vorba despre delegarea atribuțiilor pentru zilele de 11 și 12 august (2018-n.r.) pentru domnul viceprimar Aurelian Bădulescu și contextul acelei delegări, dacă a existat într-adevăr o delegare a atribuțiilor din partea mea sau a fost o semnătură falsă. Aceasta era procedura. În perioada concediilor medicale de odihnă sau delegațiilor oficiale atribuțiile primarului general erau delegate către unul dintre viceprimari.

A fost vorba despre 11 august, când a existat o dispoziție a domnului viceprimar, cu atribuții de primar, Aurelian Bădulescu, delegate de mine, de o rulotă amplasată fără prevederile legale în fața Guvernului României. Fără a oferi detalii foarte multe despre aceasta audiere (…) a fost vorba despre posibilitatea dacă delegarea de atribuții ar fi fost făcută ilegal, că nu ar fi fost semnătura mea. Domnul Bădulescu nu a comis un fals în declarații, iar rulota a fost ridicată conform legislației în vigoare.

De această dată, și doamna viceprimar Domnița Florescu era în delegație și atunci automat domnul Bădulescu a preluat atribuțiile de primar general pentru toată această perioadă, însemnând 8-11 inclusiv. A fost un document oficial, o dispoziție și un referat de specialitate. Discuția a fost doar cu referire la documentele de delegare. Nu ar fi corect din partea mea să divulg toate detaliile din dosar pentru că ar fi o lipsă de respect față de doamna procuror, față de cei care analizează aceste aspecte juridice. Am venit pentru că am fost invitată ca martor și am înțeles că vor fi și alte persoane chemate”, a declarat Gabriela Firea presei la ieșirea de la Parchetul General.

Știrea inițială:

Bădulescu a depus, în urmă cu zece zile la dosar, actul de la curierat pe care actualul Primar General, Nicușor Dan, nu l-ar fi dat anchetatorilor.

Surse judiciare au declarat pentru Gândul că Firea, care era Primarul Capitalei în timpul evenimentelor din 10 august 2018, va fi întrebată despre modul în care a dat împuternicirea lui Aurelian Bădulescu și cum a fost transmisă această împuternicire prin curier diplomatic.

Aurelian Bădulescu este cercetat pentru abuz în serviciu, uz de fals şi uzurpare de calități oficiale, după ce la protestele din 10 august a decis ridicarea unor rulote şi a unor autoutilitare.

În această dimineață, viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a fost audiat la Parchetul Militar după afirmaţiile potrivit cărora a minţit la precedentele audieri în legătură violenţele de la protestul din 10 august 2018. Săptămâna trecută a declarat că ar fi minţit la prima audiere, pentru binele PSD, partidul din care face parte.

Astăzi, el a precizat că va completa declaraţiile date deja şi a distribuit jurnaliştilor pagini pe care era tipărit articolul din Codul Penal referitor la comunicarea de informaţii false, informează Digi 24.

Cum au decurs evenimentele

În noaptea de 11 spre 12 august 2018, Poliția locală și Jandarmeria au desființat scena improvizată de protestatari în Piața Victoriei. Aurelian Bădulescu, pe vremea aceea tot viceprimar al Capitalei, a declarat că acțiunea a venit în urma somațiilor și notificărilor neluate în seamă de organizatori, cu referire directă la Mihai Dide, liderul ONG-ului „Evoluție în instituție”.

„L-am somat public să-şi înlăture organizația de tip camping din Piata Victoriei, iar ulterior am decis să formulăm şi o plângere penală. S-a emis o dispoziție prin care s-a transmis Poliției Locale desființarea taberei”, a explicat acțiunea Aurelian Bădulescu, potrivit Antena 3.

În replică, Mihai Dide a depus o plângere împotriva lui Bădulescu pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals pentru că a semnat în locul Gabrielei Firea folosind o delegare falsă.

Mai exact, referatul de delegare al Direcției de Resurse Umane la care face apel Bădulescu e datat 11 august 2018 și ar fi trebuit să fie semnat de Gabriela Firea. Doar că în ziua respectivă, fostul Primar General nu era în țară.

Dosarul a fost inițial clasat de procurorii de la Parchetul Curții de Apel București, dar a fost redeschis apoi prin decizia instanței.

În acest dosar au fost făcute deja mai multe audieri, inclusiv pe 13 și 17 ianuarie, pe lângă ziua de azi, fiind audiați inclusiv directori de la resurse umane şi un secretar general din cadrul Primăriei Municipiului București (PMB).

Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat în Drept, specializat în nișa subiectelor ... vezi toate articolele

Citește și