Prima pagină » Actualitate » Gabriela Firea: ”Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care orice act sexual cu o persoană sub 16 ani este considerat viol”

Gabriela Firea: ”Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care orice act sexual cu o persoană sub 16 ani este considerat viol”

Gabriela Firea: ”Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care orice act sexual cu o persoană sub 16 ani este considerat viol”
Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a anunțat că fetele din România sunt, începând de miercuri – 28 iunie 2023 – mai protejate, în contextul în care Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care orice act sexual cu o persoană sub 16 ani este considerat viol.

Ministrul Gabriela Firea consideră că o astfel de măsură era absolut necesară, precizând că a militat activ pentru implementarea ei.

Astfel, România este plasată pe harta statelor lumii care protejează și mai mult copiii, sancționând cu duritate actul sexual cu un minor.

”Este o măsură pe care am considerat-o absolut necesară și pentru care am militat activ. Această măsură pune România pe harta statelor care protejează și mai mult copiii împotriva abuzurilor și sancționează dur actul sexual cu un minor.

În calitate de Ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, că principal reprezentant al garantării respectării drepturilor tuturor copiilor din România, am susținut propunerea legislativă prin care crește vârsta consimțământului sexual de la 14 ani la 16 ani”, a precizat Gabriela Firea în mediul online.

”Consider că sub falsa impresie a unui act sexual liber consimțit, s-au acoperit fapte de o gravitate maximă, cu repercusiuni importante asupra echilibrului psihic și emoțional al unui copil care este victimă a unei astfel de infracțiuni”

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse

”În România este îngrijorător fenomenului mamelor minore”

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a mai avertizat că fenomentul ”mamelor minore” este, încă, îngrijorător în România, iar măsura luată azi în Camera Deputaților a făcut parte dintre obiectivele prioritare incluse în Manifestul pentru Drepturile Femeilor.

Din păcate, 16.500 de adolescente și tinere românce până în 20 ani au născut în 2021, iar 700 dintre ele aveau sub 15 ani, a mai notat Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

”De asemenea, acesta a fost unul dintre obiectivele prioritare incluse în Manifestul pentru Drepturile Femeilor, lansat la Palatul Parlamentului în luna Martie a acestui an.

Această lege este necesară pentru că în România este îngrijorător fenomenului mamelor minore. 16.500 de adolescente și tinere până în 20 ani au născut în 2021, 700 dintre ele aveau sub 15 ani. Viața lor a luat un alt drum, iar multe dintre ele au renunțat la școală, pentru a-și putea creste copilul”, a mai scris Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.


Citește și:

EXCLUSIV | UPDATE – Prima declarație a Gabrielei Szabo după ce a fost audiată ca martor, la DNA, în dosarul primarului de la Corbeanca

Clotilde Armand și Nicușor Dan, trimiși să-și facă o poză în fața unei clădiri dărăpănate: ”Poate le povestiți cetățenilor cum ați salvat voi orașul!”

EXCLUSIV | Blue Air trece de pe masa DIICOT pe mâna DNA. Trei parchete își pasează, de un an, dosarul companiei care s-a jucat cu banii statului

Gabriela Firea și DEZASTRUL marca ”Nicușor Dan”: ”Capitala României s-a întors în timp sub bagheta așa-zisului salvator”

Maia Sandu, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă: ”Simțim SPRIJINUL Bucureștiului la fiecare pas în procesul nostru de aderare la UE”

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și