Gabriela Firea își reafirmă ANGAJAMENTUL față de cetățeni: „Mă bazez pe cei care m-au votat acum 4 ani. Mă voi întoarce să-mi închei proiectele”

Publicat: 02/05/2024, 18:36
Actualizat: 02/05/2024, 19:37

Gabriela Firea, candidata social-democraților la Primăria Capitalei, a declarat că a intrat în cursa pentru București, având încredere în cetățenii care au votat-o în urmă cu patru ani, însă ceea mai puternică motivație este dorința de transforma orașul într-o metropolă civilizată. 

Gabriela Firea a menționat că atunci în cadrul alegerilor de acum 4 ani, o bună parte dintre bucureșteni au votat pentru ea, deși a fost ținta unei campanii negative foarte agresive.

„Mă bazez în primul rând pe bucureștenii care m-au votat acum aproape patru ani de zile, 250.000 de bucureșteni și am pierdut la o diferență mică, la nivel de Capitală, față de domnul Dan șiii calculul meu este unul cât se poate de simplu, mă bazez pe el, mă bazez pe bucureșteni. Dacă toți cei care m-au votat data trecută, deși am fost ținta unei campanii negative, furibunde în online, căreia nu am putut să-i fac față, pentru că, sincer, nici nu mă pricep la așa ceva.”, a declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea a subliniat că cetățenii care au avut încredere în Nicușor Dan sunt, în mare parte dezamăgiți de activitatea acestuia ca primar, potrivit chiar sondajului comandat de actualul edil.

„Am crezut că dacă prezint ceea ce am făcut proiectele mari de infrastructură, investițiile în transport, în spitale, în educație, va fi suficient. Iată că nu a fost suficient, iar din cei care l-au votat pe actualul primar, 280.000 de bucureșteni, sondajele spun peste 70%, eu sunt mai indulgentă, spun jumătate, hai, nu jumătate, 30% sunt nemulțumiți pentru că nu au cum să fie mulțumiți de ultimii ani în care nu s-au făcut investiții.”, a mai adăugat Firea.

Gabriela Firea a precizat că motivul pentru care și-a dorit să intre în cursa pentru Primăria Generală a fost continuarea proiectelor de infrastructură.

„Orașul arată prost, în marea lui parte, este mizerie, sunt gropi în parcuri, nu poți să mergi, deci nici măcar lucruri mici. Sunt convinsă că bucureștenii care m-au votat acum trei ani și jumătate și au fost supărați că nu am rămas în continui proiectele mari, nu din acestea micuțe și de ultim moment de campanie ca ale actualului primar, precum și cei care sunt dezamăgiți de domnul Dan. Împreună fac mai mulți alegători decât cei ai actualului primar și ai celorlalți contracandidați. Eu pe acest lucru mă bazez. Eu mă voi întoarce la Capitală ca să-mi închei proiectele. „, a menționat Gabriela Firea.

CITEȘTE ȘI:

Gabriela Firea spune că Nicușor Dan se mișcă PREA ÎNCET / „Este o minciună de campanie problema datoriilor”

Gabriela Firea, despre GREȘELILE din mandatul său: ,,Trăiam tot timpul cu securea deasupra capului, că se încheie cei 4 ani și nu am ce să prezint”

Firea: Bucureștenii au fost pedepsiți destul în acești ultimi patru ani! / Lista PSD pentru Consiliul General al Municipiului București

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...