Raed Arafat a anunțat luni că, din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19, managerii unităților sanitare publice cu paturi vor suspenda internările pentru operații şi pentru alte tratamente sau investigații care nu reprezintă urgențe, cu anumite excepții. În acest context, senatoarea PSD Gabriela Firea avertizează că este vorba despre o ”bombă cu ceas”, iar Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu.
Gabriela Firea consideră că o astfel de decizie este ”criminală”, iar oamenii nu pot negocia cu suferința și cu boala, totul reducându-se la ”iresponsabilitate, neputință și haos” generate de fostul guvern.
”Trecutul guvern a lăsat în urmă o bombă cu ceas! Printre ultimele decizii criminale a fost cea care îi condamnă pe oamenii care “nu reprezintă urgențe medicale” să NU fie internați sau operați”! Să se descurce singuri! Cum să facă? Să negocieze cu boala, cu suferința lor? Cum să amâne? Cine stabilește asta? Agravarea bolilor prin întârzierea intervențiilor chirurgicale și a tratamentului adecvat poate fi fatală! Cât trebuie să mai sufere oamenii? Până unde merg iresponsabilitatea, nepriceperea și haosul?”, se întreabă Gabriela Firea.
Spitalele trebuie să fie deschise pentru toți pacienții, indiferent de afecțiunile de care suferă, iar Gabriela Firea solicită convocarea de urgență a unei ședințe a conducerii Parlamentului pentru ca anularea unei astfel de decizii ”de neînțeles”.
”Din ce vedem de un an încoace, nu există nicio limită! Guvernul a căzut ieri în Parlament, poate măcar în al 12-lea ceas, din postură interimară, vor fi anulate deciziile aberante care pun în pericol viețile oamenilor! Deschideți spitalele pentru toți pacienții! Toți au dreptul la sănătate! Cerem convocarea de urgență a ședinței conducerii Parlamentului pentru anularea deciziei de neînțeles care aduce românii la disperare!”, mai scrie Gabriela Firea în mediul online.
”Boala nu așteaptă! Sunt cazuri pentru care fiecare zi contează! Fiți oameni și voi, ascultați problemele reale! Anul trecut au decedat cu 6000 de români mai mult față de anii trecuți! Așa de bine ați condus țara prin pandemie!”
Gabriela Firea
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu după declarațiile lui Raed Arafat de luni, precizând, prin intermediul unui comunicat, că – până acum – nu era publicat nici în Monitorul Oficial și nici afișat pe site-urile celor două instituții vreun Ordin al ministrului Sănătății sau al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) care să reglementeze aceste lucruri.
”Deși înțelegem situația epidemiologică gravă în care ne aflăm, atragem atenția că dreptul cetățenilor la asistență medicală în unitățile sanitare de stat nu poate fi îngrădit, neexistând pentru aceștia decât opțiunea efectuării actului medical în unități sanitare private. Astfel, situația de mai sus creează premisele discriminării acestei categorii de cetățeni, situație care, în opinia noastră, este de neacceptat”, transmite Avocatul Poporului.
În același timp, Avocatul Poporului apreciază că în situația în care suspendarea internărilor se va realiza prin ordin al DSU sau al MS ”acest lucru este neconstituțional și nelegal, în măsura în care permite dispunerea unor măsuri de restrângere a exercițiului dreptului persoanelor de a beneficia de asistență medicală în unitățile sanitare de stat”.
Demersurile Avocatului Poporului au fost aduse la cunoștința ministrului interimar al Sănătății și șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, se mai precizează în comunicat.
Citește și: