Gabriela Firea, după ce o femeie a fost lovită cu bestialitate de Fane Vancică: ”O brută! Nu mai suferiți în tăcere, cereți ajutor, nimeni nu este mai presus de lege”

Gabriela Firea, după ce o femeie a fost lovită cu bestialitate de Fane Vancică: ”O brută! Nu mai suferiți în tăcere, cereți ajutor, nimeni nu este mai presus de lege”
Foto - Facebook
Publicat: 30/08/2022, 14:18
Actualizat: 30/08/2022, 17:26

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, se declară revoltată de imaginile în care Fane Vancică lovește cu bestialitate o femeie, în timp ce persoanele care filmau sau erau de față nu au făcut nimic pentru a opri agresiunea, imaginile ajungând apoi în spațiul public, unde pot fi văzute inclusiv de către copii. Gabriela Firea face apel la victimelor violenței domestice să nu mai sufere în tăcere și să ceară ajutor, spunând că pot primi protecție dacă sună la  numărul 0800500333.

”Sunt indignată și revoltată de imaginile cu un bărbat din Capitală care-și umilește și abuzează partenera de viață, în prezența unei alte persoane care filma și nu a intervenit în vreun fel să oprească agresiunea. O brută! Aceste imagini au circulat liber pe Internet și poate au fost văzute inclusiv de copii.

Nu-mi vine să cred că pentru unele persoane astfel de fapte au ajuns o laudă, o modă pe rețelele de socializare. Este la fel de șocant numărul mare de persoane care apreciază și distribuie astfel de imagini, care stau și ascultă ce au de spus acești agresori” a scris Gabriela Firea pe contul său de Facebook.

”Avem toleranță zero pentru agresori, iar tăinuirea este la fel de gravă”

Gabriela Firea a felicitat Poliția pentru că s-a autosesizat și a deschis o anchetă în acest caz, deși victima nu a depus plângere penală, situație care se întâmplă frecvent, pentru că multe femei agresate în familie se tem să reclame, de frică.

”Nu o să înțeleg niciodată de ce pentru unele persoane imaginile cu o femeie bătută par normale. Nu, domnilor, asta nu e normalitatea! Sclavia a fost abolită de mult, slavă Domnului, iar femeile, partenerele voastre de viață, nu sunt niște obiecte, ci ființe umane cu sentimente, trăiri și simțuri.

Violența este arma celor slabi și avem toleranță zero pentru agresori! Și cei care sunt martori la astfel de abuzuri și nu le declară pot fi pedepsiți. Tăinuirea este la fel de gravă.

Mă adresez și victimelor acestor abuzuri. Nu mai suferiți în tăcere și cereți ajutor. Nimeni nu este mai presus de lege. Există centre unde puteți primi ajutor de specialitate și veți fi departe de agresori. La nivel național, avem 42 de locuințe protejate, câte una în fiecare județ, 20 de centre de recuperare pentru victimele violenței domestice și alte 52 de centre de primire în regim de urgență” a adăugat Gabriela Firea.

Numărul de telefon la care ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a încurajat victimele să apeleze este 0800.500.333. Aceasta a promis ajutor oricărei persoane agresate care i se adresează la acest contact. 

Dosar penal în cazul femeii lovite cu bestialitate de Fane Vancică

Polițiștii bucureșteni ai Secției 16 s-au sesizat din oficiu după ce, în spațiul public, au apărut imagini în care cunoscutul interlop Fane Vancică lovește o femeie. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe.

”Încă din cursul zilei de ieri, 29 august a.c., polițiștii Secției 16 s-au sesizat din oficiu și au demarat verificările în vederea depistării persoanelor implicate și stabilirii condițiilor în care a avut loc evenimentul. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4”, a anunțat, marți, Poliția Capitalei.

Cercetările vin după ce Fane Vancică a fost filmat în timp ce îi dă unei femei picioare în cap, în stomac și în spate și aruncă apă și gheață din frapieră pe ea, în timp ce o înjură și o pune să stea în patru labe. În timpul agresiunilor, Vancică este urmărit de mai multe persoane prezente în cameră, care nu iau nicio măsură și participă pasiv la evenimentele șocante.

Filmarea a apărut luni seară, pe un site de socializare, iar în imagini, Fane Vancică lovește o femeie despre care se înțelege că ar fi una dintre amantele sale. Liderul interlop este filmat de o altă persoană în timp ce o lovește pe femeie cu picioarele atât în cap, cât și în abdomen și coloana vertebrală, iar de față sunt și doi copii.

Lia Ruscea
Jurnalist Politic

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună