Gabriela Firea, după publicarea ghidului privind hărțuirea pe criteriu de sex și hărțuirea morală la locul de muncă: ”O premieră în România!”
Gabriela Firea – ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, anunță o premieră în România, respectiv publicarea ghidului privind hărțuirea pe criteriu de sex și hărțuirea morală la locul de muncă.
Este vorba despre o premieră în România, în contextul în care – în primele 9 luni ale acestui an – ”130 de persoane au fost hărțuite în spațiul public și există 287 de anchete penale în lucru”.
Ministrul Familiei precizează că, recent, România a pierdut la CEDO un proces intentat de o angajată a unei instituții de stat, plângerile sale inițiale fiind tratate ”cu superficialitate”.
”Premieră în domeniul prevenirii și combaterii hărțuirii sexuale! Am publicat primul ghid dedicat instituțiilor și companiilor private. Doar în primele 9 luni ale anului, 130 de persoane au fost hărțuite în spațiul public și există 287 de anchete penale în lucru.
Hărțuirea sexuală este un fenomen despre care se vorbește prea puțin, dar care este prezent în instituțiile publice și companiile private. Împotriva statului român a fost pronunțată recent o decizie într-un proces deschis la CEDO de o angajată a unei instituții de stat. România a pierdut tocmai pentru că instituțiile au tratat superficial plângerile femeii. Este o decizie care trebuie să ne dea mult de gândit, chinurile și nedreptatea prin care trece o persoană hărțuită la locul de muncă nu sunt de neglijat.
Ghidul privind hărțuirea pe criteriu de sex și hărțuirea morală la locul de muncă este o premieră pentru România. Documentul a fost elaborat de specialiștii ANES împreună cu Institutul Român Pentru Drepturile Omului și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Mulțumesc Adrian Bulgaru, președinte IRDO, și Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii, pentru tot sprijinul”, notează Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.
”Acest ghid este un instrument important, pe care dorim să-l implementăm în toate instituțiile și care va fi sprijin real pentru angajați, dar și pentru angajatori”
Gabriela Firea
”Stabilește toate măsurile care trebuie luate la nivelul unei instituții pentru a gestiona astfel de situații”
Ghidul privind hărțuirea pe criteriu de sex și hărțuirea morală la locul de muncă poate fi consultat pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, minister care – precizează Gabriela Firea, ”va oferi suport, îndrumare și coordonare metodologică instituțiilor publice şi companiilor private pentru aplicarea măsurilor din acest document”.
”Orice conduită ostilă sau nedorită, orice comentariu nepotrivit, cu tentă sexuală, orice acțiuni și gesturi nepotrivite înseamnă hărțuire și acest ghid stabilește toate măsurile care trebuie luate la nivelul unei instituții pentru a gestiona astfel de situații, dar în primul rând pentru a preveni.
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, prin Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati – ANES -, va oferi suport, îndrumare și coordonare metodologică instituțiilor publice şi companiilor private pentru aplicarea măsurilor din acest document”, mai scrie Gabriela Firea pe pagina sa de socializare.
”Ghidul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Timp de 30 de zile, așteptăm propunerile, sugestiile și opiniile privind acest proiect”
Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
Citește și:
- Gabriela Firea: ”Este dezamăgitoare poziția Austriei față de cetățenii români!”
- Programul social pentru creșterea natalității | Gabriela Firea: ”Am primit aproape 4.000 de solicitări până în acest moment”
- Gabriela Firea: ”Peste 620 milioane de lei pentru copiii, tinerii și familiile din România”
- Evenimentul «Dreptul de a fi dezinstituționalizat», organizat la Parlamentul României | Gabriela Firea: ”Mai avem de închis 73 de centre de plasament și o vom face împreună până la finalul anului 2024!”
- Gabriela Firea, după ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului dedicată sărbătorii Zilei de 1 Decembrie: ”Îi mulțumesc acestei țări iubite, România, pentru toți oamenii săi!”