Gabriela Firea, egalitatea de șanse și statul modern: ”Rolul femeilor în societate poate fi mai mult decât să îngrijească copiii și familia”
Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a avut o întâlnire cu reprezentanți ai corpului diplomatic, ai mediului academic, dar și cu reprezentanții organizațiilor care militează pentru drepturile femeilor din România.
Tema acestei întâlniri a fost ”respectul față de femei” și direcțiile care trebuie alese pentru ”a îmbunătăți situația femeilor din România”.
Mentalitățile trebuie schimbate, a notat Gabriela Firea în mediul online, iar româncele trebuie să aibă tot ce merită de la viață, conform pregătirii fiecăreia”.
”Respectul față de femei – tema dezbătută împreună cu reprezentanți la nivel înalt ai corpului diplomatic – SUA, Franța, Austria, Italia, Spania, Finlanda, Croația, Polonia, Slovacia și Serbia, ai mediului academic – Academia Română și Universitatea București și ai organizațiilor care militează pentru drepturile femeilor din România – Centrul Filia, Asociația Front, Asociația Secs, Asociația Plural, care au răspuns invitației Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Pentru că egalitatea de șanse este dovada unui stat modern!
Am avut un schimb de idei foarte constructiv și am stabilit direcțiile pe care trebuie să mergem pentru a îmbunătăți situația femeilor din România. Trebuie să modificăm mentalități, să luptăm mai hotărât pentru ca româncele să aibă tot ce merită de la viață, conform pregătirii fiecăreia. De asemenea, sănătatea și calitatea vieții femeii este încă un subiect asupra căruia trebuie insistat”, scrie ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pe pagina sa de Facebook.
”Rolul femeilor în societate poate fi mai mult decât să îngrijească copiii și familia, îndeletniciri admirabile, dar pe care cele mai multe dintre femei le fac în paralel cu o carieră pentru care investesc mult efort și dăruire. Mai multe femei trebuie să fie implicate în decizii la nivel înalt, să fie reprezentate în structuri de conducere, la stat și la privat”
Gabriela Firea
”În politică avem nevoie de mai multe femei”
Este nevoie de mai multe femei în politica românească, a mai precizat Gabriela Firea, fiind pregătit, totodată, și ”un pachet de beneficii fiscale pentru femeile cu mulți copii sau trecut de 40 de ani”.
”Și în politică avem nevoie de mai multe femei. Lucrăm la minister pentru echilibrarea ponderii femeilor în diferite structuri prin stabilirea unor cote de gen, pentru mai multe femei în consiliile de administrație ale companiilor de stat și pentru combaterea și prevenirea hărțuirii sexuale la locul de muncă. De asemenea, pregătim un pachet de beneficii fiscale pentru femeile cu mulți copii sau trecut de 40 de ani.
Am avut plăcerea de a-i avea printre noi pe academicianul Răzvan Theodorescu, doamna deputat Oana Florea, doamna profesor Smaranda Witec, prodecanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială și pe sociologul Mirel Palada. Nu în ultimul rând, le mulțumesc doamnelor Andreea Braga – Centrul Filia, Tudorina Mihai și Carmen Radu – Asociația Front, doamna Carmen Suraianu – Secs., doamna Irina Ilisei – Asociația Plural. Din partea ministerului au fost prezente Doina Pârcălabu, secretar de stat, Luminița Popescu, secretar de stat ANES, Anca Hendea, secretar de stat și subsecretarul de stat Bogdan Paraschiv”, notează Gabriela Firea în mediul online.
”Le mulțumesc ambasadoarelor Franței , E.S. doamna Laurence Auer, Austriei , E.S. doamna Adelheid Folie, Finlandei , E.S. doamna Marjut Akola și Croației , E.S. doamna Marija Kapitanović și reprezentantelor misiunilor diplomatice ale Statelor Unite ale Americii – doamna consilier Bianca Menendez, Spaniei – doamna Marta Vadillo, Italiei – doamna Alice Rubini, Poloniei – doamna Dorota Preda, Slovaciei – doamna Andrea Fedorova, Serbiei – doamna Gordana Ljubisavljević Vico că au putut fi prezente la această întâlnire”
Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse