Prima pagină » Actualitate » Gabriela Firea îl acuză pe actualul primar al Capitalei că blochează proiectele inițiate de ea: „În ultimele 7 luni, am văzut cu mâhnire cum se alege praful” / Replica lui Nicușor Dan

Gabriela Firea îl acuză pe actualul primar al Capitalei că blochează proiectele inițiate de ea: „În ultimele 7 luni, am văzut cu mâhnire cum se alege praful” / Replica lui Nicușor Dan

Gabriela Firea îl acuză pe actualul primar al Capitalei că blochează proiectele inițiate de ea: „În ultimele 7 luni, am văzut cu mâhnire cum se alege praful” / Replica lui Nicușor Dan

Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei, susține că actualul edil al Bucureștiului, Nicușor Dan, îi blochează proiectele, cele inițiate de ea și achipa sa. Firea a oferit, într-o postare pe Facebook, exemplul ansamblului de locuințe sociale din Bulevardul Prelungirea Ghencea despre care spune că a fost lăsat de izbeliște.

„În ultimele 7 luni, am văzut cu mâhnire cum se alege praful de multe proiecte initiate de mine si echipa mea, printre csre si unul dintre proiectele mele de suflet pentru Bucuresti : ansamblul de locuințe sociale din Bdul. Prelungirea Ghencea, nr. 322-326, lăsat acum de izbeliste. Noul primar nu este sensibil la suferința celor care și-au pus toate sperantele în Primăria Capitalei și care știau că, cel târziu in ianuarie-februarie anul acesta, se vor muta în apartamentele pentru care primiseră promisiune de repartiție”, a scris Gabriela Firea, pe rețeaua de socializare.

Fostul primar anunță că reprezentanții Partidului Social Democrat (PSD) în Consiliul General al Municipiului București (CGMB) vor depune amendamente pentru a permite reluarea lucrărilor.

Am reușit să ridicăm aproape complet un prim imobil dintr-un ansamblu rezidențial de 8 blocuri și se făcuseră deja notele de repartiție pentru cele 114 apartamente ale construcției. Lucrările in șantier s-au oprit însă, fără nicio explicație, odată cu venirea lui Nicușor Dan la primărie. Colegii mei, consilierii generali ai PSD, vor depune un amendament la proiectul de buget al Capitalei, pentru a asigura finantare în continuare a construcției”, a mai notat, printre altele, Gabriela Firea.

Replica lui Nicușor Dan, după acuzațiile Gabrielei Firea

Nicușor Dan i-a dat replica Gabrielei Firea, tot prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, în care explică situația blocurilor sociale din Prelungirea Ghencea.
Am discutat astăzi (joi, 15 aprilie-n.r.) cu reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale, care au solicitat ca lucrările la blocurile de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea să continue.Le-am confirmat faptul că este deja agreat împreună cu consilierii USR PLUS, PNL și PMP că vor fi alocați bani pentru aceste locuințe. Vom include în actualul buget banii necesari pentru finalizarea primului bloc de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea. Săptămâna viitoare va fi publicat bugetul în forma actualizată. Odată cu votul consilierilor din cadrul Consiliului General al Municipiului București, cei care încă din septembrie 2020 au primit repartiții în acest bloc vor avea certitudinea că în cel mai scurt timp vor beneficia de aceste locuințe”, a scris primarul Capitalei, Nicușor Dan.

Nicușor Dan, la DNA! Primarul Capitalei, chemat la declarații de procurorii anticorupție

Nicușor Dan a mers, joi, la DNA! Primarul Capitalei a fost chemat la declarații de procurorii în baza unei plângeri penale pe care edilul a făcut-o împotriva Gabrielei Firea. Sesizarea lui Nicușor Dan are legătură cu adoptarea PUZ Sector 3.

Procurorii îi cer lui Nicușor Dan să își susțină cu explicații plângerea penală formulată pe numele fostului Primar General.

Nicușor Dan a blocat PUZ-urile de sector pentru un an

De când este Primar Gneral, Nicușor Dan susține că are mai multă putere și arată că știe să o folosească. „În 2021, ca primar al Municipiului București, am un instrument mai puternic, pe care l-am și folosit, respectiv propunerea de suspendare a PUZ-urilor de sector pentru 1 an de zile, lucru pe care CGMB l-a votat”, punctează Nicușor Dan.

Cât privește plângerea penală făcută pe numele Gabrielei Firea, actualul primar general arată că „lucrurile sunt acum analizate de DNA și sper ca această speță să avanseze cât mai rapid. Această plângere penală a fost instrumentul pe care l-am avut atunci, în 2019, când eram deputat și vicepreședinte al Asociației Salvați Bucureștiul”.

Nicio angajare la Primăria Capitalei nu se mai face fără acordul și semnătura lui Nicușor Dan (DOCUMENT)

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat toate instituțiile din subordine că nu se vor mai face niciun fel de angajări fără aprobarea lui, potrivit unui document intrat în posesia GÂNDUL.RO, și care a fost transmis luni, 12 aprilie.

Potrivit documentului transmis de Nicușor Dan, edilul Bucureștiului, către șefii de instituții subordonate Primăriei Capitalei, nicio angajare, mai ales în funcții cheie, respectiv de conducere, nu se va mai face fără acordul lui! Raționamentul ar fi, potrivit documentului, bugetul restrâns al Capitalei!

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și