Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, anunță o îmbunătățire a programului prin care sunt sprijinite financiar cuplurile infertile din România.
Regulamentul programului național social pentru creșterea natalității este, astfel, îmbunătățit, precizează Gabriela Firea, specificând – totodată – că modificările sunt legate doar de dosarele depuse după noul regulament.
Regulamentul aflat acum în vigoare vizează doar dosarele depuse, mai scrie ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
”Îmbunătățim programul prin care sprijinim financiar cupluri infertile! Pentru a-i ajuta și mai mult pe acești tineri, facem modificări în regulamentul programului național social pentru creșterea natalității. FOARTE IMPORTANT! Aceste modificări vizează doar dosarele depuse după publicarea noului regulament! Pentru dosarele deja depuse folosim regulamentul acum în vigoare.
Ce schimbări importante facem, în urma analizării a peste 7.600 de dosare:
Proiectul noului regulament se află în consultare publică pe site-ul Ministerului Familiei pentru următoarele 10 zile. REPET, aceste modificări se aplică doar pentru dosarele depuse după publicarea în Monitorul Oficial a noilor reguli”, menționează Gabriela Firea.
În curând, precizează ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, va fi completată ”hotărârea de Guvern prin care a fost aprobat programul pentru a le permite și doamnelor sau domnilor, cetățeni români, care au parteneri de altă naționalitate, dar locuiesc, în România să beneficieze de sprijin”.
”Am primit până acum peste 16.000 de mesaje, însă nu toate au fost dosare propriu-zise sau documente dublate. Suntem la zi cu înregistrarea și avem circa 8.000 de dosare, iar peste 7.600 dintre ele au fost deja analizate. De asemenea, 4.200 de contracte au fost transmise către beneficiari pentru semnare și aproape 3.000 de vouchere au ajuns sau sunt pe drum către beneficiari.
Prin Programul național pentru creșterea natalității sprijinim cuplurile infertile cu 15.000 de lei pentru fiecare procedură de fertilizare in vitro, până la maximum trei pe an”, a notat Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.
”Mă bucur că aceste vouchere sunt din ce în ce mai folosite în farmacii și clinici. Avem deja câteva zeci de doamne care au sarcini în evoluție și abia aștept să dau tuturor vești despre bebelușii, când vor veni pe lume”
Gabriela Firea
Citește și: