GALERIE FOTO | Cel mai mare pod din România și al treilea din Europa prinde contur. S-a montat un nou segment de tablier la „Golden Gate” de Brăila
Premierul Nicolae Ciucă și Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, au vizitat, vineri, șantierul podului de peste Dunăre de la Brăila, acolo unde s-a montat un nou segment de tablier. Podul de la Brăila este cel mai mare din România și al treilea din Europa.
„Împreună cu Prim-ministrul, Nicolae Ciucă, am participat astăzi la ridicarea și montarea unui nou segment de tablier, pe zona centrală a podului peste Dunăre, de la Brăila.
Constructorul și-a reafirmat angajamentul că va finaliza această lucrare, dar și 12 km de drum de legătură, în luna decembrie, a acestui an”, a anunțat, vineri, Irinel Ionel Scrioșteanu.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, podul de la Brăila este ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România și al treilea din Europa ca dimensiune.
„Investiția presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri”, mai precizează Scrioșteanu.
Podul de la Brăila are trei deschideri
Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare”, explică secretarul de stat.
Potrivit lui Scrioșteanu, pilonii au 192 de metri înălțime totală de la partea superioară a fundației și sunt localizați în aproprierea malurilor. Fiecare pilon este prevăzut cu scări și lift, accesul fiind permis din benzile de întreținere localizate pe ambele părți ale tablierului.
La pilonul Brăila sunt 72 piloți de 40 metri lungime, iar la pilonul Tulcea sunt 72 piloți de 38 metri lungime.
„În cadrul Master Planului General de Transport, podul figurează ca parte a Drumului Expres Buzău – Brăila – Tulcea – Constanța, drum planificat a se realiza în perioada 2020–2030, care va conecta Nordul Munteniei și Sudul Moldovei de Nordul Dobrogei, unde se află Delta Dunării”, mai precizează secretarul de stat.