GALERIE FOTO | Cum arată cel mai așteptat pod de pe Centura București. Este al doilea pasaj cu giratoriu suspendat, după cel de la Domnești
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a anunțat, marți, că lucrările de la Pasajul Berceni sunt în grafic.
„Lucrări în grafic la Pasajul Berceni:
- Toate elementele componente ale tablierului metalic au fost aduse în șantier.
- Continuă asamblarea la sol a tronsoanelor de tablier metalic, care urmează a fi ridicate și montate la pasaj.
- După finalizarea armării plăcii de suprabetonare, a început turnarea betonului, la rampa de coborâre spre Popești Leordeni.
- Continuă armarea plăcii de suprabetonare a rampei de urcare dinspre Jilava”, a anunțat Irinel Ionel Scrioșteanu.
Potrivit acestuia, după finalizarea montării grinzilor, a început montarea predalelor la rampa de coborâre spre Jilava.
„Continuă lucrările la pile și culee, la rampa de urcare/coborâre spre și dinspre București. Se execută decopertarea stratului vegetal, în vederea realizării infrastructurii drumului agabaritic, care va face legătura între Șoseaua Berceni și Centura Bucureștiului. Continuă lucrările pentru dublarea Centurii actuale a Bucureștiului, la 4 benzi, spre Jilava. Continuă devierea utilităților, lucrările la bazinul de retenție a apei pluviale în zona DJ 401 și realizarea canalizării pluviale pe șoseaua Berceni”, a mai anunțat secretarul de stat.
Lucrările ar putea fi finalizate în acest an
Pasajul de la Berceni va fi al doilea pod de tip giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei, după cel de la Domnești.
Lucrările proiectului ar putea fi finalizate în acest an.
Construcția este realizată de Asocierea Trameco SA (Selina) – Vahostav SK AS – Construcții Erbașu SA – Grafic Tends SRL și are o valoare de 30 de milioane de euro.