GALERIE FOTO | Noi imagini cu Pasajul Berceni de pe Centura Capitalei. „Va fi dat în trafic la finalul acestui an”
Autoritățile anunță că Pasajul Berceni de pe Centura Capitalei este în grafic și ar putea fi dat în folosință la finalul acestui an.
„Pasajul Berceni. Antreprenorul mi-a reconfirmat că este în graficul pe care și l-a asumat, astfel încât pasajul să fie dat în trafic la finalul acestui an”, a anunțat, joi, Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Potrivit lui Scrioșteanu, acesta este stadiul lucrărilor la Pasajul Berceni de pe Centura Capitalei:
- Au fost finalizate sudurile la tablierul metalic al inelului central și al rampelor, care permit realizarea suprastructurii peste acesta.
- A fost coborât întregul tablier metalic pe aparatele de reazem, ceea ce permite realizarea conexiunilor între inelul central și rampele de acces. Această procedură se va finaliza într-o săptămână, moment în care va începe montarea predalelor peste tablierul metalic.
- S-a finalizat bazinul de retenție a apei pluviale în zona DJ401, inclusiv stația de pompare, care este dotată cu 3 pompe de mare capacitate, capabile să evacueze apa în canalul ANIF din proximitate.
- Se lucrează la excavația pentru realizarea rampei de acces dinspre București
- Se lucrează la armarea plăcii de suprabetonare aferentă rampei de urcare/coborâre spre și dinspre București.
- S-a finalizat relocarea tuturor utilităților din zona șantierului. Continuă realizarea canalizării pluviale, necesară preluării apei din zona pasajului.
Pasaj de peste 30 de milioane de euro
De asemenea, continuă devierea utilităților, lucrările la bazinul de retenție a apei pluviale în zona DJ 401 și realizarea canalizării pluviale pe șoseaua Berceni.
Pasajul de la Berceni ar putea fi finalizat la sfârșitul acestui an.
Giratoriul suspendat DNCB – Șos. Berceni + lărgire la 4 benzi a centurii actuale costă 30,5 milioane de euro
Constructorul pasajului este asocierea Trameco SA (Selina) – Vahostav SK AS – Construcții Erbașu SA – Grafic Tends SRL
Contractul a fost semnat în martie 2019, iar termenul de finalizare este de 30 luni (6 luni proiectare și 24 luni execuție). Lucrările au fost începute în august 2020.
Pasajul Domnești costă aproape 100 de milioane de lei
Tot pe Centura Capitalei se construiește și Pasajul de la Domnești, care este tot un sens giratoriu suspendat.
Contractul pentru proiectarea şi execuţia pasajului de la Domneşti a fost semnat în 2017 cu românii de la Straco pentru aproximativ 100 de milioane de lei.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis în ianuarie 2018 Ordinul de Începere pentru realizarea obiectivului „Proiectare şi execuţie Pasaj suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti-Domneşti”.
Potrivit CNAIR, durata contractului este de 51 de luni, dintre care 3 luni proiectare, 24 luni execuţie și 24 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.
Pasajul de la Domnești este cel mai așteptat proiect de infrastructură de pe Șoseaua de Centură a Capitalei pentru că ar urma să fluidizeze traficul de pe Prelungirea Ghencea. Pe această arteră ambuteiajele se întind în prezent mai mai mulți kilometri.
Foto: Irinel Ionel Scrioșteanu / Facebook