GALERIE FOTO | România, promovare la cel mai mare târg de turism din Polonia/Varșovia, împânzită cu imagini despre țara noastră
România este, în acest an, ţară parteneră la cea de a 29-a ediţie a Târgului de Turism de la Varşovia (Tour and Travel – TT Warsaw), eveniment ce se desfăşoră în perioada 23 – 25 noiembrie.
Pe durata celor trei zile de manifestare expoziţională, România oferă vizitatorilor o experienţă de neuitat despre autenticitatea ţării noastre.
România și prezența la TT Warsaw
Astfel, vizitatorii au oportunitatea să participe inclusiv la o şezătoare şi să admire o expoziţie de costume populare. Totodată, au fost oferite demonstranţii ale meşterilor populari români, care au făcut cunoscute arta ţeserii, a olăritului şi a sculpturii în lemn.
De asemenea, în scopul promovării tradiţiilor şi a culturii autohtone, ansamblul folcloric Doina Chioarului, din Maramureş, a încântat publicul cu momente artistice.
La evenimentul găzduit de Varşovia și la care România are calitate de ţară parteneră, sunt aşteptaţi 22.000 de vizitatori din 56 de ţări.
Potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), România beneficiază, ca destinaţie turistică, de o promovare intensă outdoor în capitala Poloniei, valoarea campaniei fiind de 44.000 de euro.
Astfel, timp de o lună, în perioada 24 noiembrie – 23 decembrie, 40 de autobuze urbane, care trec prin punctele-cheie din Varşovia, vor fi colantate cu o imagine reprezentativă a Castelului Peleş.
De asemenea, pe durata a două săptămâni, în perioada 24 noiembrie – 7 decembrie, 34 ecrane digitale, dintre care cinci în Gara Centrală şi 29 în Varşovia (Rotonda), vor afişa fotografii, însoţite de brandul de ţară, cu Mănăstirea Suceviţa, Castelul Peleş şi Transfăgărăşan.
Cum se desfășoară campania?
„Campania outdoor «Lăsați-vă surprinși de România» continuă de această dată pe străzile din Varșovia! Acțiunea, inițiată de #MEAT, a fost lansată chiar în timpul participării României, în calitate de țară parteneră, la cel mai mare târg de turism din Polonia – #TTWarsaw.
Timp de o lună, în perioada 24 noiembrie – 23 decembrie, 40 de autobuze urbane, care trec prin punctele cheie din Varșovia, vor fi colantate cu o imagine reprezentativă a Castelului Peleș;
Pe durata a două săptămâni, în perioada 24 noiembrie – 07 decembrie, 34 ecrane digitale, dintre care 5 în Gara Centrală și 29 din Varșovia (Rotunda), vor afișa fotografii, însoțite de brandul de țară, cu Mănăstirea Sucevița, Castelul Peleș și Transfăgărășan.
Campania de promovare a destinației turistice România, împreună cu participarea la #TTWarsaw, vizează astfel, o expunere amplă pe piața poloneză, care va contribui la ridicarea profilului turistic al țării noastre, cu accent pe patrimoniul cultural și natural al țării noastre.
Conform datelor statistice de referință, ecranele din Gara Centrală înregistrează peste 7,5 milioane de vizualizări pe lună, în timp ce ecranele amplasate în Varșovia – Rotunda, care este una dintre cele mai renumite și aglomerate zone din oraș, atrag aproximativ 4 milioane de vizualizări. Pentru o perioadă de 30 de zile, autobuzele urbane au potențialul de a genera peste 9,5 milioane de vizualizări.
Amintim, pe această cale, că #MEAT a derulat o campanie outdoor similară în Paris, în luna septembrie a acestui an, prin colantarea a 17 autobuze turistice și afișarea, pe 103 panouri de mari dimensiuni din centrul orașului, a unor imagini reprezentantive pentru România”, scriu și cei de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pe Facebook.